Home Economie PSD vrea o lege privind plafonarea, „la un nivel sustenabil pentru consumatori”,...

PSD vrea o lege privind plafonarea, „la un nivel sustenabil pentru consumatori”, a preţurilor la energie şi gaze pentru o perioadă de un an

0

Partidul Social Democrat anunţă că va demara negocieri politice pentru susţinerea în Parlament a unui proiect de lege privind plafonarea, „la un nivel sustenabil pentru consumatori”, a preţurilor la energie şi gaze pentru o perioadă de un an.

„PSD demarează procedurile privind constituirea unei majorităţi pentru a adopta plafonarea pentru un an a preţurilor la energie şi gaze. (…) Considerăm că, după adoptarea legii privind consumatorul vulnerabil, plafonarea este următoarea soluţie necesară şi eficientă pentru a proteja populaţia confruntată cu o explozie fără precedent a preţurilor la facturile pe care le primesc în această toamnă”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de PSD.

Potrivit sursei citate, în Parlament există premisele necesare pentru a construi o majoritate care să susţină adoptarea rapidă a acestei legi.

„PSD condamnă atitudinea cinică a premierului Cîţu, care s-a opus explicit plafonării preţurilor şi a afirmat că nu va apela la pârghiile legale existente, care îi permit Guvernului să adopte imediat o asemenea decizie. Fiindcă Executivul se mărgineşte doar să constate cum românii primesc oferte aberante de la distribuitorii de energie şi gaze, cu scumpiri de 300%, PSD va iniţia un proiect de lege privind plafonarea preţurilor. Am constatat că există în Parlament premisele necesare pentru a construi o majoritate care să susţină adoptarea rapidă a unei asemenea legi”, adaugă reprezentanţii PSD.

De asemenea, social-democraţii susţin că vor chema în Parlament companiile de utilităţi să dea explicaţii pentru „ofertele scandaloase” transmise clienţilor.

„În paralel, vom chema companiile de utilităţi să răspundă în faţa comisiei parlamentare de anchetă constituite la cererea PSD pentru abuzurile săvârşite prin ofertele scandaloase trimise clienţilor. De asemenea, vom chema în faţa comisiei conducătorii tuturor instituţiilor publice abilitate, ministrul Energiei, şefii ANRE şi Consiliului Concurenţei, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru a le cere să ia cele mai dure măsuri în vederea descurajării comportamentului de speculă al companiilor de stat sau private din piaţa energetică”, precizează comunicatul amintit. 

Ad

Exit mobile version