spot_img
luni, 9 februarie, 2026
-0.1 C
București

PSD vrea anchetarea lui Cîțu: Riscă 5 ani de închisoare

PSD solicită instituţiilor abilitate să declanşeze de urgenţă o investigaţie penală, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora premierul Florin Cîţu ar folosi resurse umane şi bugetare din Cancelaria prim-ministrului în campania electorală pentru şefia PNL.

„Documentele apărute în presă cu privire la punctajele de comunicare pentru campania internă a premierului Cîţu, realizate de angajaţii Cancelariei premierului, constituie probe temeinice care justifică pe deplin o astfel de anchetă, iar în trecut au fost numeroase cazuri similare pentru care s-au constituit dosare penale. Punctajul emis de Cancelaria Prim-ministrului cu titlul ‘Florin Cîţu candidat pentru preşedinţia PNL’ arată că premierul Cîţu şi-a stabilit sediul oficial de campanie în biroul său de la Guvern şi foloseşte, în mod necuvenit, resursele şi personalul bugetar în lupta sa politică din partid”, motivează social-democraţii, într-un comunicat de presă transmis luni.

Potrivit PSD, „acest fapt se circumscrie unei infracţiuni de corupţie săvârşită de la cel mai înalt nivel al statului român, mai precis încălcarea art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie”.

„Conform acestui articol, folosirea influenţei ori autorităţii funcţiei de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar tentativa se sancţionează conform legii”, adaugă social-democraţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China, principalul partener economic al Germaniei

    Potrivit declarațiilor făcute vineri de Biroul Federal de Statistică...

    Alegerile din țara aflată la 13.000 km vor afecta România

    Azi pe planeta Pamant se intampla un eveniment foarte...

    Cum distrug ucrainienii liceele românești. De la București reacții firave

    Comunitatea românească din Ucraina își exprimă îngrijorarea față de...

    Cum statul român omoară industria și crește prețurile

    Nivelul taxării aplicate energiei și carburanților reduce competitivitatea industriei...

    „Dezinformarea” și controlul total

    Oficialii din țările cu cele mai scăzute rate de...

    Șeful CJ Caras Severin: 12 milioane de euro in Spitalul Județean Reșița

    Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, afirmă că sistemul...

    Omul cheie al americanilor in Europa vorbește bulgărește

    Consilierul adjunct pentru securitate națională al SUA, Andy Baker,...

    Articole relationate

    Categorii populare