PSD pregătește moțiuni împotriva lui Grindă și a Violetei

PSD va depune alte două moţiuni simple împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, şi a ministrului Dezvoltării, Ion Ştefan. Anunţul a fost făcut de Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, care a explicat că demersul va fi iniţiat cel mai probabil săptămâna viitoare.

„Decizia este să depunem aceste două moțiuni. S-a început, în urma deciziei politice, să se lucreze la ele, probabil pe săptămâna viitoare le vom depune. Din păcate, Guvernul nu acționează responsabil, semnalele pe care le trage Parlamentul, care totuși este autoritatea cu cea mai mare reprezentativitate şi instituția cea mai importantă într-o democrație, dumnealor nu țin cont de nimic, domnul Cîțu a picat de vreo patru ori în testul Parlamentului, măcar din moțiune să vadă lucrurile pe care le fac prost şi să le corecteze în măsura în care mai pot, deși mi-e greu să cred că o vor face”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu.

Potrivit pebloguri.ro, decizia PSD vine după ce liberalii au anunțat că pensiile nu vor fi crescute cu 40%, așa cum prevede actuala lege votată în Parlament, ci doar cu 10%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare