Home Analize PSD: „În timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîţu şi Mihăilă furau un...

PSD: „În timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîţu şi Mihăilă furau un miliard de euro”

0
Premierul Florin Citu reactioneaza in timpul ceremoniei de deschidere a traficului rutier pe Pasajul Mogosoiaia, joi, 30 septembrie 2021. EDUARD VINATORUL / MEDIAFAX FOTO

Social-democraţii au precizat că „în timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîţu şi Mihăilă furau un miliard de euro a fost costul plătit de români în plină pandemie pentru milioanele de doze de vaccinuri inutile cumpărate de aceşti infractori”. Sursa citată mai spune că a venit vremea ca cei trei să plătească pentru faptele lor, în contextul în care DNA a solicitat Senatului ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Oana Mihăilă.

„În timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîţu şi Mihăilă furau un miliard de euro a fost costul plătit de români în plină pandemie pentru milioanele de doze de vaccinuri inutile cumpărate de aceşti infractori. Astăzi, DNA a început urmărirea penală împotriva acestui grup infracţional organizat! Recidivistul Cîţu şi «Magicianul» Voiculescu i-au închis pe români în case ca să poată fura! A venit timpul să plătească pentru faptele lor!”, arată postarea de joi, pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat.

DNA solicită, joi, ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Oana Mihăilă, ambii de la USR. Procurorii îi acuză de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.

Ad

Exit mobile version