COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG)
Protocolul dintre SRI și Parchetul General, recent desecretizat, are prin gravitatea lui consecințe incalculabile. Unii se fac că nu-și dau seama și bagă capul în nisip, sperând în miracole ca la trezirea dintr-un coșmar. Alții chiar nu înțeleg și vegetează liniștiți în Golgota lor mediocră, pentru că asa îi protejează natura pe proști. Îi anesteziază cu propria stupiditate.
Dar deranjul, în lumea justițiarilor și a justițiabililor, este de taifun. Cu fiecare zi de clarificări care se adaugă, cu fiecare luare de cuvânt din oricare tabără care încearcă să nuanțeze calamitatea, starea de indignare, de furie, de panică, de perplexitate, de derută, de defensivă șobolănească, se accentuează.
Inspecția Judiciară se autosesizează, CSM-ul tresare ca sub un jet de pompieri, Traian Băsescu și-a pus vesta de salvare cu „eu sunt mic, nu știu nimic”, Daniel Morar își amintește, vorbește și găurește, până și Laura Kovesi se cere la vorbitor pentru a-și mai dovedi o dată măiestria în a nega evidențele.
Ce mai, e mobilizare generală cu două excepții: Președintele Klaus Iohannis și PSD-ul. Care tac mâlc.
Între cele două tăceri este, însă, o deosebire de esență.
Tăcerea lui Klaus Iohannis, pe lângă faptul că se înscrie într-o consecvență comportamentală a personajului, este, de data asta, plină de subînțelesuri. Ea nu reflectă o pasivitate de struț, ca in alte împrejurări, ci o dorință de a lăsa lucrurile să curgă de la sine, în matca gravității lor totale, fără a încerca să le influențeze printr-o poziționare partizană.
În cazul Protocolului, eu aș da Cezarului ce-i al Cezarului: meritul de a fi făcut posibilă această desecretizare ce părea unora imposibilă. Fără acordul lui Klaus Iohannis acest lucru nu s-ar fi intâmplat, și încă atât de rapid.
Și tăcerea PSD poate fi explicată. Să nu uităm că Liviu Dragnea e conectat, informat, sfătuit. El știe din interiorul ambelor sisteme (și din cel legitim și din cel ocult), de la sursele zero ale acestora, mult mai multe și mai decisive informații decât știm noi și presa. Cum ar fi, de pildă, că avalanșa asta care s-a pornit nu mai poate fi oprită nici de statul paralel, nici de ambasade, nici de haștagiști ori tefelime, de nimeni. Această avalanșă, acest tzunami, va rade tot ce a ținut până acum șandramaua oculților, va secera pilonii ce-i stau In cale (Kovesi, Lazăr, …) și va lăsa în urmă terenul disponibil pentru o nouă construcție.
Ori, dacă o avea astfel de informații, Liviu Dragnea și ai lui consideră că nu are rost să se implice, la lumină, într-o luptă cu deznodământul deja știut și favorabil lor. De ce le-ar da apă la moară celor care de-abia așteaptă să mute scandalul în altă parte? Celor care de-abia așteaptă să spună că PSD vrea să distrugă justiția independentă, să-și salveze penalii și să pună el mâna pe DNA și pe Parchetul General.
Da, aceasta poate fi (și cred că este) explicația principală a lipsei oricărei reacții oficiale din partea PSD și a Parlamentului României la grozăviile conținute în infamul protocol. Să nu se poată spune că prăbușirile care vor urma în sistemul judiciar din România au fost provocate de penalii din PSD. E mult mai comod și mai lipsit de riscuri să stai și să te bucuri de spectacolul imploziei acestui sistem pervers decât să pui tu bombe și să declanșezi acțiuni de asalt.
Deci explicații există. Doar că…
Și atunci când Ponta a semnat pactul cu Băsescu se puteau invoca astfel de rațiuni „superioare”. Și atunci când a fost numită Laura Kovesi printr-o negociere politică (și ascunsă poporului) între cei doi s-a folosit scuza speranței într-un viitor mai bun pentru România.
Și ce-a ieșit?
Reeditarea, în formele cele mai staliniste, a controlului Securității asupra puterii legitime. Șantaje, criterii valorice răsturnate, poliție politică, batjocorirea drepturilor fundamentale ale omului.
Da, tăcerea PSD poate avea explicații. Și Liviu Dragnea, și Parlamentul României au încremenit în non – reacție ca mortu’n păpușoi, pentru că speră în efectul devastator al dezvăluirilor venite din toate părțile. De ce să te mai murdărești tu pe mâini când inamicul își face singur harakiri?
Întrebarea fundamentală stârnită de o astfel de atitudine (poate cumva înțeleaptă dar, sigur, lașă) este următoarea:
Și dacă nu vă iese? Cum nu i-a ieșit nici lui Ponta cu Băsescu? Și cum, în genere, nu-i prea iese nimănui care intră-n hora otrăvită a serviciilor secrete?
Credeți că o să vă iertăm? Credeți că o să vă ierte cineva pentru că ați fi putut, prin luptă bărbătească a partidului și a Parlamentului, să scăpați țara de mafia binomului și n-ați făcut-o?
Pasivitatea voastră de acum, tăcerea voastră „strategică” pot avea explicații. Dar, în caz de eșec, nimeni nu vă va scuza pe baza lor. Și, mai dramatic pentru voi, nimeni nu vă va ierta că ați mai inșelat, o dată, așteptările unui întreg popor care v-a votat!
