spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

PSD dă Oil Terminal, cu un rol strategic cheie la Marea Neagră, pe mâna unui fost controversat polițist din Cernavodă

Numire suprinzătoare la Oil Terminal SA Constanța, acolo unde statul român, acționarul majoritar al companiei, l-a instalat în funcția de administrator pe Emilian Nicolae, fostul comandant al Poliției Cernavodă. Nicolae Emilian a devenit între timp avocat, iar acum a fost numit la conducerea uneia dintre cele mai importante companii ale României, dat fiind rolul său strategic la Marea Neagră, în contextul războiului rusesc din Ucraina, scrie Replica de Constanța.

Nicolae a devenit doctor în Științe Penale în 2007 la Universitatea Ștefan cel Mare din Chișinău, după ce, în 1999, absolvea Dreptul la Universitatea Gheorghe Cristea din București.

Emilian Nicolae a fost unul dintre cei mai controversați polițiști din Constanța anilor 2000, încheiindu-și cariera de om al legii în 2013, la vârsta de 51 de ani.

Ultima sa declarație de avere cunoscută este cea din februarie 2014, când fostul comisar șef se trecea drept proprietar a trei terenuri în Cernavodă și Seimeni, precum și a trei case, din care una de 599 metri pătrați.

La acea dată, fostul comandant al Poliției Cernavodă avea un Mercedes și nu avea niciun singur leu în bănci sau alte bunuri. Cu toate acestea, circulau la acea vreme informații despre o adevărată moșie deținută de Emilian Nicolae la Seimeni.

După ieșirea la pensie, Emilian Nicolae a cochetat și cu politica; în 2019, fostul comisar șef devenea chiar președintele PSD Cernavodă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare