PSD, campanie de strângere de semnături pe tema plafonării facturilor la energie electrică şi gaze natural

PSD a anunţat, miercuri, începerea unei campanii de strângere de semnături pe tema plafonării facturilor la energie electrică şi gaze naturale.

„În toate organizaţiile judeţene, membrii PSD le vor explica românilor avantajele acestui proiect care nu doar blochează pentru 6 luni orice scumpire a facturii la energie şi gaze naturale, dar oferă consumatorilor şi o compensaţie pentru majorările de preţ operate deja de furnizori. Oricine poate semna şi online pentru susţinerea acestui proiect la următoarea adresă: https://www.psd.ro/plafonare-preturi-energie/. Toate semnăturile strânse vor fi depuse la Parlament, în timpul dezbaterilor asupra proiectului legii iniţiate de PSD, pentru a-i convinge pe reprezentanţii puterii să voteze pentru întrajutorarea a sute de mii de familii de români”, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES de PSD.

Social-democraţii susţin că proiectul lor de lege „este singura soluţie concretă care garantează – până la primăvară – menţinerea facturilor energetice ale tuturor consumatorilor casnici la un nivel suportabil”.

„Mai mult, varianta PSD oferă românilor şansa de a reduce cu până la 43% preţurile la energie faţă de ofertele primite în ultimele săptămâni, prin introducerea preţului mediu al energiei în perioada martie-septembrie. Sloganul acestei campanii, #JosFacturile, a fost lansat de o româncă din Diaspora, Codruţa Filip, membru PSD care a organizat un protest simbolic împotriva creşterii facturilor la energie în faţa Parlamentului European din Strasbourg. O contribuţie importantă a venit şi din partea europarlamentarilor social-democraţi, care au iniţiat o rezoluţie solicitând o dezbatere europeană în legătură cu scumpirea energiei. În urma acesteia, Comisia Europeană ar urma să vină cu soluţii concrete în sprijinul consumatorilor, mai ales al celor din familiile cu venituri foarte mici”, se menţionează în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare