Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis afirmă că e absolut normal ca social-democraţii din Consiliul Local să voteze înlocuirea unor liberali “incompetenţi, posibil corupţi” din CA la STPT. Simonis spune că alianţa cu USR a fost doar de conjuctură pentru evitarea intrării în faliment a STPT, transmite DeBanat.
La votul de demitere al vechiului Consiliu de Administraţie al STPT, ulterior la numirea altor membri pe locurile rămase vacante, în Consiliul Local s-a format o majoritate surprinzătoare între USR şi PSD, la care s-a adăugat, evident, şi liberalul dizident Raul Ambruş. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, afirmă că nu este vorba de o nouă alianţă care să funcţioneze în viitor în CL Timişoara, ci doar un vot de moment. El a menţionat că STPT a fost condusă timp de zece ani doar de “liberali incompetenţi”, iar rezultatul se vede: societatea este în pragul falimentului.
“Din 2012, STPT, dar şi alte societăţi din subordinea Consiliului Local, au fost conduse exclusiv de liberali. De ce crede dl Nica (preşedintele PNL Timiş – n.a.) că nu vom vota demiterea acestor consilii de administraţie, în care au intat doar incompetenţi de la PNL, posibil şi corupţi? STPT, la fel ca şi Colterm este în pragul falimentului, după ce a fost condus doar de liberali. Votul PSD a fost foarte normal şi o vom mai face. Repet, a fost împotriva unor oameni incompetenţi, potenţial corupţi”, a declarat Simonis pentru deBanat.