Home Analize PSD aduce mai multe autocare cu susținători în București de 1 decembrie

PSD aduce mai multe autocare cu susținători în București de 1 decembrie

0

Mai multe autocare cu reprezentanţi PSD vor merge, vineri, la Bucureşti, pentru a participa la manifestările organizate cu ocazia Zilei Naţionale. Numai din judeţul Prahova vor pleca spre Capitală 200 de simpatizanţi social-democraţi.

Surse din cadrul PSD Prahova au declarat corespondentului Mediafax că aproximativ 200 de persoane vor pleca, vineri dimineaţă, la Bucureşti, fiind vorba despre membri, dar şi simpatizanţi ai PSD Prahova.

Plecarea este programată în jurul orei 7.30 şi se va face cu trei autocare.

Sursa citată a precizat că motivul deplasării îl constituie participarea la manifestările organizate de Ziua Naţională a României.

Din Braşov, pleacă spre Bucureşti 45 de oameni.

„În fiecare an, membri ai PSD Braşov şi-au dorit să participe la manifestaţiile care au loc la Bucureşti şi Alba Iulia, de Ziua Naţională. Şi anul acesta tradiţia este respectată. Către Bucureşti vor pleca 45 de oameni. Sunt uşor de recunoscut: ca de fiecare dată, sunt îmbrăcaţi în costume populare”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al PSD Braşov, Daniel Giurma.

Un protest ”Corupţia ucide” este anunţat pentru 1 Decembrie în Piaţa Victoriei din Capitală. Organizatorii manifestaţiilor din Piaţa Victoriei au anunţat, pe pagina de Facebook „Corupţia Ucide”, că protestul va începe de la ora 18.00 şi se intitulează ”România moare”.

Organizatorii manifestaţiilor din Piaţa Victoriei au anunţat, de asemenea, că nu renunţă la proteste, chiar dacă Administraţia Străzilor din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti a început amenajarea trecerilor de pietoni temporare în Piaţa Victoriei, unde, între 5 şi 17 decembrie, va fi organizat ”Târgul de Crăciun” de municipalitate.

”Nu plecăm din Piaţa Victoriei! Am aflat, astăzi, de intenţia Primăriei Capitalei de a organiza, în premieră, un Târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, în condiţiile în care există unul similar, deja, în Piaţa Constituţiei. Interpretăm decizia Primăriei ca pe o nouă încercare de a îndepărta protestele de locul lor obişnuit şi o anunţăm pe doamna Gabriela Firea că, din punct de vedere legal, nu poate face acest lucru, potrivit Legii 60/1991, republicată. Protestul nostru anunţat pentru data de 1 Decembrie, ora 18:00, sub titlul «România moare» va rămâne valabil, indiferent ce pretexte ar găsi Primăria sau oricare altă instituţie pentru a-l împiedica. De asemenea, vom reveni în Piaţa Victoriei de câte ori vom considera necesar să protestăm împotriva abuzurilor şi ilegalităţilor comise de demnitari ai statutului”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a evenimentului.

Ad

Exit mobile version