PSD acuză 12 ambasade

Departamentul de Politică Externă al PSD consideră că scrisoarea celor 12 ambasade, în care se exprimă îngrijorări cu privire la statul de drept din ţara noastră, încalcă „explicit” prevederile Convenţiei de la Viena, potrivit cărora comunicarea oficială a ambasadelor se face cu Ministerul Afacerilor Externe şi reprezintă „o lipsă de curtoazie” faţă de un Guvern desemnat de o majoritate legitimă din Parlament.

Într-o postare pe pagina de Facebook, Departamentul de Politică Externă al PSD arată că a luat notă „cu suprindere” de textul scrisorii deschise şi precizează că există o practică dezvoltată de statele democratice, generată de prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, potrivit căreia comunicarea oficială a ambasadelor acreditate într-un stat, pentru obţinerea de clarificări sau pentru eventuale transmiteri ale unor preocupări, se face în mod direct cu Ministerul Afacerilor Externe sau cu alte instituţii de stat cu competenţe în materie, şi nu prin intermediul unor mesaje date publicităţii.

„Scrisoarea celor 12 ambasade reprezintă o practică recurentă constatată anterior în România, care încalcă în mod explicit prevederile Convenţiei de la Viena. Reprezintă, în acelaşi timp, o lipsă de curtoazie faţă de un Guvern desemnat de o majoritate legitimă din Parlament, Guvern care are o agendă consistentă pro-europeană şi pro-atlantică şi care are o contribuţie importantă în prezent în promovarea agendei europene şi respectiv cea a Alianţei, inclusiv în efortul internaţional de garantare a securităţii internaţionale şi de combatere a terorismului. Chestiune în care, de altfel, o serie dintre semnatarii scrisorii menţionate nu excelează. Totodată, această conduită contrazice practica corectă şi respectuoasă faţă de Convenţia de la Viena, care există în statele pe care le reprezintă şi pe care România o respectă scrupulos”, se menţionează în postare.

Totodată, se subliniază faptul că, în ultimii ani, respectivele ambasade nu au condamnat public abuzurile grave „comise, în numele principiului generos de combatere a corupţiei” de către persoane decidente din diferite instituţii din România.

„Remarcăm încă o dată cu profund regret că în ultimii ani nu am înregistrat niciun fel de reacţie publică din partea acestor ambasade de condamnare a abuzurilor grave comise, în numele principiului generos de combatere a corupţiei, de către persoane decidente din instituţii din România din domeniul Judiciarului şi respectiv Serviciului Român de Informaţii, abuzuri grave care au luat forma protocoalelor clasificate încheiate de SRI şi de instituţii esenţiale din Justiţie, violării unor drepturi fundamentale ale omului în România, începând cu prezumţia de nevinovăţie şi continuând cu dreptul la un proces echitabil etc. Această lipsă de reacţie, aparent inexplicabilă, s-a înregistrat chiar şi atunci când aceste violări grave ale regulilor de bază ale funcţionării unei justiţii corecte şi independente în orice democraţie au fost constatate atât de Curtea Constituţională a României, cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi de alte instanţe judecătoreşti teritoriale din ţara noastră”, se mai arată în postarea menţionată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor și Maica Rusie

    Vulnerabilitatea strategică a președintelui Nicușor Dan: suporterul fidel Matei...

    Oficiali israelieni: Trump vrea un acord cu Teheranul, dar iranienii nu vor

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, încearcă să...

    România are printre cele mai mari accize la carburanți din UE

    România se află în prezent printre statele Uniunii Europene...

    Bolo aruncă piața carburanților în haos

    Plafonarea marjelor comerciale la carburanți în România este o...

    Ukrainska Pravda: Americanii ne cer: plecați din Donbass, așa veți avea paradisul

    În negocierile cu Ucraina, Statele Unite cer retragerea trupelor...

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    Articole relationate

    Categorii populare