Provincia canadiană Quebec va introduce o taxă pentru nevaccinați

Provincia canadiană Quebec, puternic afectată de valul Omicron, va introduce în săptămânile următoare o nouă taxă, pe care a denumit-o „contribuţie la sănătate” şi care va afecta doar persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, transmite marţi AFP conform Agerpres.

„Lucrăm la o contribuţie la sănătate” pentru „toţi adulţii care refuză să se vaccineze” deoarece aceştia reprezintă „o povară financiară pentru toţi” locuitorii din Quebec, a declarat marţi prim-ministrul provinciei canadiene, François Legault.

Potrivit acestuia, procentul de 10% din populaţia provinciei Quebec care nu a primit nicio doză de vaccin până în prezent nu ar trebui să „dăuneze” celor 90% care s-au vaccinat.

„Nu trebuie să plătească toţi pentru asta”, a subliniat Legault în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că guvernul provinciei francofone se gândeşte ca suma de plătit să fie una semnificativă.

„Înţeleg şi simt aceste bombăneli la adresa minorităţii nevaccinate care, păstrând proporţiile, ne blochează spitalele”, a adăugat el.

Prim-ministrul Quebec-ului a explicat că cei 10% de adulţi nevaccinaţi reprezintă 50% din persoanele aflate la terapie intensivă şi a calificat situaţia ca fiind şocantă”.

În încercarea de a opri noul val, provincia Quebec a anunţat pe 30 decembrie reimpunerea anumitor restricţii, inclusiv interdicţia de circulaţiei pe timpul nopţii începând cu ora 22:00 şi interzicerea reuniunilor private.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Poți obține un credit dacă apari în Biroul de Credit? (P)

    Apariția în Biroul de Credit poate complica obținerea unui...

    Le Pen crește in sondaje cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    În Franța, Marine Le Pen, lidera fracțiunii parlamentare a...

    PNL vrea să sesizeze CCR dacă Siegfried nu trece de Parlament și Nicușor nu convoacă anticipate

    Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale...

    De ce Germania sondează pista rusească

    Germania se teme că, la viitorul summit G20 din...

    Premierul ucrainean către locuitorii din Kiev: Plecați înainte de venirea iernii

    Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile...

    Articole relationate

    Categorii populare