Home Analize Proteste în Polonia după ce Parlamentul a decis limitarea accesului mediei la...

Proteste în Polonia după ce Parlamentul a decis limitarea accesului mediei la activitatea deputaţilor

0

Mai multe zeci de deputați ai opoziției au blocat vineri hemiciclul parlamentului polonez, aceștia fiind sprijiniți pe seară de mai multe mii de persoane venite să protesteze în fața clădirii față de un proiect de reglementare care ar limita accesul mass-media la activitatea deputaților, transmite AFP.

Manifestația, convocată vineri după-amiază de mișcarea de apărare a democrației KOD, a vizat atât libertatea presei, cât și numeroasele conflicte legate de reformele controversate introduse de partidul conservator la putere, Dreptate și Justiție (PiS), în educație, justiție și media publică, dar și statutul Tribunalului Constituțional.

Acțiunea continua în finalul serii, potrivit AFP, cu sosirea unor noi participanți, din ce în ce mai numeroși.

De vineri dimineață, mai mult de 20 de mijloace de informare poloneze, dintre care televiziuni comerciale, publicațiile Gazeta Wyborcza și Rzeczpospolita, dar și două mari posturi de radio private au decis să nu mai acopere de-a lungul zilei lucrările parlamentului.

Regulamentul, care ar urma să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2017, nu autorizează decât doi jurnaliști acreditați permanent de media să aibă acces la tribuna presei și le interzice realizarea de fotografii sau filmări video.

Altfel spus, arată AFP, măsura ar proteja deputații de imaginile care i-ar arăta într-o lumină defavorabilă, ba chiar pe cale să violeze regulamentul, de exemplu votând pentru un coleg absent. Numai imaginile difuzate de serviciul video oficial ar fi disponibile.

Deputații opoziției care au ocupat tribuna în hemiciclu scandau „democrație” și „media liberă”.

Comportamentul lor a fost denunțat de șeful PiS, Jaroslaw Kaczynski, care a vorbit de „huliganism parlamentar”.

În virtutea noului regulament parlamentar, jurnaliștii ar urma să lucreze în principal într-un centru media situat într-o altă clădire decât cea a sălii de plen, unde jurnaliștii pot cu ușurință să îi întâlnească pe parlamentari.

PiS explică aceste măsuri prin necesitatea de a garanta deputaților și jurnaliștilor un cadru confortabil de muncă. „Nu este vorba de a reduce transparența” lucrărilor parlamentare, a asigurat un deputat PiS, Arkadiusz Mularczyk.

Câteva zeci de jurnaliști, dintre care unele mari nume ale mass-media poloneze, au protestat deja joi în fața clădirii parlamentului și au adresat președinților celor două camere o scrisoare pentru a le cere retragerea proiectului.

„Singurul său efect va fi să le permită oamenilor politici să evite cu ușurință jurnaliștii”, arată acest text citat de AFP.

Ad

Exit mobile version