ProSport despre tința anchetei DIICOT la FRF

Punctul central al investigaţiilor din dosarul deschis de procurorii DIICOT este reprezentat de costurile de construire a bazei de pregătire a Federaţiei Române de Fotbal, situată la Buftea, anunţă ProSport, transmite Mediafax.

Ancheta declanşată de procurori confirmă dezvăluirile ProSport conform cărora FRF a umflat preţul total al investiţiei, de 3,5 milioane de euro. Baza a fost ridicată de federaţie între 2009 şi 2011, în mandatul lui Mircea Sandu, cu bani din diverse proiecte de la FIFA şi UEFA. Spre exemplu, UEFA a alocat 2,5 milioane de euro din costul total, prin proiectul Hattrick. La inaugurarea bazei a participat şi preşedintele FIFA, Sepp Blatter.

Sumele de construcţie şi de proiectare sunt considerate nejustificate de procurorii DIICOT. Doar hotelul din interiorul bazei a costat 2,4 milioane de euro, dintre care costurile de proiectare s-au ridicat la suma uriaşă de 600.000 de euro. Procurorii consideră că o firmă de proiectare din occident poate realiza un proiect similar cu o sumă de 20 ori mai mică.

De asemenea, anchetatorii susţin că terenurile artificiale din interiorul bazei au avut un cost nejustificat. Unul dintre terenuri a costat 500.000 de euro plus TVA, în condiţiile în care preţul pieţei nu depăşeşte 250.000 de euro. Preţul de construcţie la gazonul sintetic a fost de 64,5 euro pe metru pătrat în condiţiile în care cel mai scump gazon era de 25 de euro pe metru pătrat.

Construcţia bazei a fost încredinţată firmei SC Baran România SRL, o societate din Israel reprezentată legal de Sharon Zaid Hanan. Oferta firmei a sosit cu doar 4 zile înainte de semnarea contractului. Oficialii FRF au susţinut ulterior că, după inaugurare, baza a fost administrată în mod oficial de Mircea Sandu. Fostul preşedinte al FRF nu a fost deocamdată citat de procurori.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare