În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Mehedinți, convocată astăzi de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, au fost aprobate două proiecte importante ce vor fi implementate în paralel la clădirea fostei maternități de pe Bulevardul Carol din Drobeta Turnu Severin:
“Îmi doresc să implementăm aceste proiecte și le vom realiza pentru a repune în circuitul medical clădirea fostei maternități ca Secție de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.
Pentru primul proiect, cererea a fost deja depusă, urmând să aplicăm și pentru cel de-al doilea.
Sunt proiecte la care țin foarte mult pentru ca această clădire este una emblematică pentru municipiul Drobeta Turnu Severin și județul Mehedinți, astfel că am așteptat oportunitatea de atragere a fondurilor și am primit sprijin din partea Guvernului condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.