Proiect de lege privind revizuirea deciziilor, aplicabil şi condamnaţilor pe interceptări

Deputatul UDMR Seres Deneş, unul dintre iniţiatorii proiectului care prevede că hotărârile instanţelor care nu ţin cont de deciziile CCR sunt nule de drept, a delarat pentru MEDIAFAX că acesta ar putea fi aplicat şi celor care au fost condamnaţi pe baza interceptărilor.

Hotărârile instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii Constituţionale sunt nule de drept, potrivit unei propuneri legislative UDMR de modificare a legii de organizare şi funcţionare a CCR, care ar urmează să intre marţi în dezbaterea Comisiei Juridice a Senatului.

Iniţiativa, semnată de deputaţii UDMR Marton Arpad şi Seres Denes, a trecut de Camera Deputaţilor prin aprobare tacită şi a fost avizată negativ de Consiliul Legislativ şi de Guvern. Cei doi deputaţi UDMR susţin, în expunerea de motive, că scopul propunerii este acela de a urgenta punerea în acord a legislaţiei cu deciziile judecătorilor CCR, iar „pe de altă parte introduce o prevedere clară a nulităţii absolute a deciziilor luate prin desconsiderarea deciziei CCR, protejând astfel cetăţeanul de posibile neglijenţe sau abuzuri ale unor magistraţi”.

Proiectul ar urma să intre în dezbatere în contextul recentei decizii a CCR privind interceptările în dosarele penale, dar şi a deciziei CCR privind imposibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti definitive.

„Declarându-se neconstituţionale acele articole din Codul de Procedură Penală, iar acele ascultări au fost baza unor hotărâri sau întocmirii unor dosare penale, sigur că şi aceste prevederi ar trebui revizuite pentru a fi puse în concordanţă cu prevederile hotărârii Curţii Constituţionale”, a declarat pentru MEDIAFAX Seres Denes.

El a mai spus că, în final, instanţa de judecată este factorul de decizie în cazul revizuirii.

„E o chestiune destul de delicată, fiind vorba despre hotărârile definitive, dar ca şi cale de atac, revizuirea poate fi folosită. Sigur că instanţa va fi cea care va decide acest lucru. Dacă sunt condiţii temeice, instanţa va decide. (…) Nu numai ascultările sunt baza unei hotărâri a instanţelor de judecată. Sunt conjugate acolo probele. Dacă acestea au fost determinante, sigur – e o problemă”, a mai spus Seres Denes.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump a șters postarea in care se prezintă drept Isus și îl critică pe Papă

    O postare în care președintele american Donald Trump era...

    Meloni îl critică pe Trump după atacurile la Papă

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a numit comentariile președintelui american...

    Booking anunță că in urma unui atac informatic datele clienților au fost furate

    Platforma online de rezervări de cazare Booking.com și-a avertizat...

    Peter Magyar cere Kievului restabilirea drepturilor maghiarilor din Ucraina

    Restabilirea și respectarea drepturilor minorității etnice maghiare din Ucraina...

    Peter Magyar vrea să se întâlnească cu Putin

    Peter Magyar, liderul partidului Tisza din Ungaria, care a...

    Articole relationate

    Categorii populare