Home Analize PROIECT DE LEGE: Înscrierea la facultate să se facă online

PROIECT DE LEGE: Înscrierea la facultate să se facă online

0

Am co-inițiat și depus, împreună cu colegii mei parlamentari, Diana Buzoianu, Ștefan Pălărie și Bogdan Ivan Gruia, un proiect de lege care prevede ca înscrierea la facultate se facă online. Tinerii, viitorii studenți au, astfel, posibilitatea de a renunța la dosarul de înscriere “cu șină”. Proiectul prevede înființarea platformei digitale “Univedu”, prin intermediul căreia instituțiile de învățământ superior asigură posibilitatea candidaților de a depune online documentele necesare pentru admitere, anunță pe Facebook deputata PNL de Giurgiu Gabriela Horga.

Ministerul Educației va răspunde de înființarea și finanțarea acestei platforme, din fonduri din bugetul instituției. Există deja universități care au luat măsuri pentru digitalizarea procesului de înscriere. Printre acestea se numără și Academia de Studii Economice, unde eu predau și am participat la procesul de înscriere online, și consider că un astfel de model de bună practică trebuie să fie implementat la nivel național. Din păcate, în alte cazuri, birocrația bazată pe proceduri învechite, care presupun prezența fizică la înscriere, îngreunează înscrierea candidaților la admitere. Aglomerația la înscriere, dosarele care trebuie depuse fizic, copiile xerox, sunt tocmai genul de obstacole pe care trebuie să le eliminăm. Mai mult, candidații care locuiesc localități fără centre universitate trebuie să se deplaseze în mod repetat fizic pentru procedurile de înscriere, clarificări și, apoi, înmatriculare, mai spune Horga.

Ad

Exit mobile version