Programul IMM INVEST PLUS este o nouă dovadă de integrare a FNGCIMM în sistemul de garantare european

Prin Programul IMM INVEST PLUS, dedicat sprijinirii IMM-urilor care sunt afectate de consecințele războiului din Ucraina, FNGCIMM și-a sporit sprijinul financiar constant pe care îl acordă antreprenorilor, punând în aplicare deciziile Comisiei Europene care au permis în acest caz utilizarea flexibilității prevăzute de normele privind ajutoarele de stat.

FNGCIMM s-a alăturat astfel celorlalte instituții de garantare europene, membre ale AECM care, în majoritatea lor, au adoptat măsuri favorabile antreprenorilor, constând în principal în garanții acordate în condiții mai avantajoase, cu procente mai mari de garantare și costuri subvenționate, granturi sau servicii de consultanță. 

AECM a sintetizat măsurile adoptate de membrii săi în contextul cadrului de sprijin Ucraina, descrieri detaliate ale programelor de sprijin sub formă de garanții asumate de membrii AECM fiind cuprinse în broșura AECM members’ support to SMEs affected by the war in #UkraineDocumentul a fost publicat pe site-ul AECM și dovedește o dată în plus faptul că FNGCIMM este pe deplin integrat sistemului de garantare european.

***

FNGCIMM SA-IFN este afiliată cu statut de membru al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare (AECM iar directorul general al FNGCIMM, dl. Dumitru Nancu, membru în Consiliul de Administrație al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare (AECM) a fost ales cu unanimitate de voturi în funcția de Vicepreședinte al organizației, cu un mandat de 3 ani. Pentru România, această poziție reprezintă cea mai înaltă reprezentare pe care o instituție financiară nebancară din țara noastră o ocupă la nivel european. 

FNGCIMM intenționează să organizeze în cursul lunii mai 2023 două evenimente cu participare internațională – ședința Consiliului de Administrație al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare (AECM) și Seminarul “Soluții de garantare financiară- Retrospectivă și viitor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Dacă importăm mere din Polonia, le trimitem castraveți de la Matca

    În ultimii cinci ani, România şi-a triplat cantităţile de...

    Vance acuză Israelul

    Anumiți membri ai guvernului israelian au încercat să influențeze...

    Articole relationate

    Categorii populare