Home Analize Program național in Ungaria prin care fiecare copil ar trebui să viziteze...

Program național in Ungaria prin care fiecare copil ar trebui să viziteze măcar o dată un monument naţional sau istoric prin intermediul şcolii sale

0

Programul care presupune că fiecare copil ar trebui să viziteze măcar o dată un monument naţional sau istoric, prin intermediul şcolii sale, în cadru organizat, va deveni naţional, a spus vicepremierul Zsolt Semjén, miercuri, la Budapesta.

În cadrul conferinţei de presă de la Budapesta la care a anunţat extinderea la nivel naţional a programului, Zsolt Semjén a explicat că iniţiativa implică 78-80 000 de elevi din clasa a VII-a până în clasa a XI-a, din aproximativ 3000 de clase, la program participând 60 de districte şcolare şi 47 de locuri memoriale naţionale. În acest an şcolar, guvernul maghiar va aloca un miliard de forinţi acestui scop, a relatat vicepremierul.

Viceprim-ministrul a descris programul ca fiind un program trei în unu, care combină elemente de program care anterior erau unele separate: lecţia de istorie din cadrul şcolii, bunele practici legate de pedagogia locurilor memoriale istorice şi construirea de comunităţi în afara orelor de şcoală.

Elevii sunt familiarizaţi cu locurile memoriale naţionale şi istorice prin intermediul unor instrumente moderne şi tururi ghidate profesionale; evenimente istorice concrete, exemplele de viaţă ale personalităţilor şi eroilor naţiunii maghiare sunt cunoscute la un alt nivel, în timpul unei experienţe personale, a subliniat Semjén.

Sándor Szakály, director general al Institutului şi Arhivelor de Cercetări Istorice Veritas, membru al consiliului consultativ profesional al acestui program, a subliniat că prin intermediul programului se doreşte obţinerea unui sentiment mai puternic de apartenenţă naţională în Ungaria, maghiarii să fie mândri de trecutul lor şi, în acelaşi timp, să-şi poată asuma istoria lor ca întreg, adică nu numai lucrurile frumoase, ci şi cele proaste şi eşecurile. 

Gábor Móczár, directorul general al Institutului Naţional pentru Patrimoniu, care a iniţiat şi coordonat programul, a spus că, potrivit cercetărilor, tinerii doresc să fie conectaţi activ la istorie, iar legătura dintre trecutul naţional şi următoarea generaţie poate fi stabilită cel mai bine în cadrul învăţământului public.

Programul este început din clasa a VII-a pentru că până atunci copiii au deja cunoştinţe de bază pe care se poate construi, a adăugat Móczár.

Directorul general a anunţat, totodată, că programul va începe în 47 dintre cele 85 de locuri memoriale, până în septembrie s-au înscris deja 15 500 de copii, iar şcolile nu vor trebui să plătească pentru a participa.

Ad

Exit mobile version