Home Analize Profitul băncilor a crescut cu 15% în pandemie

Profitul băncilor a crescut cu 15% în pandemie

0

Profitul net la nivelul sistemului bancar românesc a ajuns la sfârşitul primului trimestru (T1) din 2021 la aproximativ 1,89 mld. lei, în creştere cu 15% faţă de câştigul raportat pentru T1/2020, în ciuda pandemiei de COVID-19, iar activele au urcat la un vârf de 574,9 mld. lei, în condi­ţi­ile creşterii creditării cu un ritm mediu de aproa­pe 5,7%, după cum reiese din datele preli­mi­nare ale BNR citate de Ziarul Financiar.

Acesta a fost cel mai bun prim trimestru din ultimii ani pentru bănci în privinţa profi­ta­bilităţii, după ce în T1/2020 câştigul preliminar a fost de 1,65 mld. lei, la sfârşitul primului trimes­tru din 2019 sistemul bancar avea un profit de 1,8 mld. lei, în timp ce în T1/2018 câştigul era de 1,77 mld. lei.

În primul trimestru din acest an creditul privat a înregistrat o creştere medie de 5,7% an/an, în condiţiile majorării componentei în lei cu 10% an/an, în timp ce pe segmentul creditării în valută a fost o scădere cu peste 3% an/an. Comparativ, în T1/2020 creditarea totală creştea cu 7,1%, în medie, iar pe ansamblul întregului an 2020, soldul creditului privat a înregistrat o creştere medie de circa 5,1% faţă de ianuarie – decembrie 2019.

O influenţă asupra câştigurilor mai mari din T1/2021 poate să vină şi de la trecerea pe venituri a unor pro­vizioane, care au fost con­sti­tuite ante­rior la niveluri mult prea ridicate în raport cu impac­tul efectiv al pan­demiei în bilanţurile băncilor.

Ad

Exit mobile version