Profilul alegătorilor la parlamentare: AUR: vârsta medie 41 ani, studii superioare 22%, din zone cu comunități religioase

Analiza Avangarde în urma votului de la alegerile parlamentare arată că „există o similitudine între prezența la Referendumul pentru familia tradițională și procentul obținut de AUR în aceste alegeri”. Din punct de vedere al studiilor, AUR are mai mulți votanți cu studii superioare decât PSD (22% vs 6%), cei mai mulți fiind la USR-PLUS- 54,8%, iar la PNL – 29,6%, transmite Radio Europa Liberă.

În Suceava a spulberat, în Neamț toate voturile din zona mănăstirilor – măicuțe, călugări, tot ce avem zona aceea, plus oameni, enoriași, s-au dus aproape exclusiv către AUR. Ceea ce știm acum este că, acolo unde există comunități religioase puternice, atât ortodoxe, cât și de altă confesiune, au votat masiv pentru AUR”, spune Marius Pileanu.

Studiul făcut de Avangarde arată o corelație între zonele unde s-a votat masiv la Referendumul pentru familia tradițională și votul pentru AUR dat la aceste alegeri.

Cu mici excepții, județele Constanța , Mehedinți, Olt sau Tulcea, putem observa că există o similitudine între prezența la Referendum și procentul obținut de AUR în aceste alegeri”, arată Avangarde.

Profilul electoratului AUR

  • Media de vârstă este de 41 de ani. Categoria de vârstă 31-60 de ani- 63%, între 18 și 30 de ani- 26% și peste 60 de ani- 11%.
  • Cei mai mulți votanți AUR sunt bărbați – 57, 8%. Este cel mai dezechilibrat raport bărbați-femei în rândul votanților la aceste alegeri.
  • Studii- 55,4% sunt absolvenți de liceu și studii postliceale, 22%- fără liceul absolvit și 22,6% au studii superioare.

Profil alegător PSD, PNL și USR-PLUS

PSD

  • Media de vârstă este de 57 de ani,
  • Votanții bărbați- 53,2 %,
  • Studii: liceul sau școli postliceale – 46,7%, fără liceu- 37, 3% și studii superioare- 16%.

PNL

  • Media de vârstă 48 de ani
  • Votanții bărbați – 55,6%
  • Studii: absolvenți de liceu sau cu studii postliceale- 51%, fără liceu – 19, 4%, cu studii superioare – 29,6%.

USR-PLUS

  • Media de vârstă 39 de ani
  • Votanții bărbați 53,7%.
  • Studii: studii superioare – 54,8%, cu liceul absolvit sau cu studii postliceale – 38,5%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Informația bombă despre pozele cu Nicușor, Ponta și Coldea

    Presupusa întâlnire dintre Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian...

    Afacere propusă: Pfizer să dea românilor Viagra de toți banii

    Pfizer să dea românilor Viagra de toți banii! Propunerea...

    Articole relationate

    Categorii populare