Profesor la ASE: Dependenţa României de Germania, de Occident în general, ne va afecta

Dependenţa României de Germania, de Occident în general, ne va afecta. „Pentru 2025, văd scădere economică, dar e necesară. România a ajuns să trăiască mai bine decât propria-i productivitate.”, afirmă Adrian Mitroi, profesor la ASE, pentru ZF.

Primul semnal negativ a venit deja dinspre IT, care a avut primul an de corecţie la nivel de piaţă, de salarii, de număr de angajaţi.

„E un mesaj clar. Şi asta în contextul în care IT-ul a fost independent de infrastructura deficitară a României. Se reaşează toată piaţa tehnologică. Tot ce scădem noi, creşte Asia.”

Dar acesta este doar un semnal, vor veni şi altele, iar asta se va resimţi la nivel de economie în ansamblu. Deja creşterea economică e anemică.

Important pentru România în ansamblul său e că n-avem creştere economică suficient de puternică. Un avans de 1% este insuficient pentru România.

„Noi eram de creştere economică 6-7%, în ton cu inflaţia. Nu poti să ai deficit bugetar de 8%, deficit structural de 4%, deficit de cont curent de 6-7% şi un curs elegant de 4,9 lei la euro (curs stabil de 4-5 ani) şi să fii competitiv în Europa. Trebuie să laşi undeva să se elibereze presiunea şi asta va fi probabil în inflaţie, fapt ce va duce la o scădere a puterii de cumpărare. Această ciclicitate e necesară.”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Germania pune la cale un plan economic împotriva Americii

    Guvernul german analizează vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare americane și...

    Trump vrea petrol iranian ca parte a acordului cu Teheranul

    Statele Unite doresc acces la petrolul iranian ca parte...

    Șeful liberal al CJ Cluj: PNL e condus de perverși și incompetenți

    Vreau să fie clar! Am susținut, deschis și fără...

    Articole relationate

    Categorii populare