Nicotina ar putea avea un efect protector împotriva infecţiei cu noul coronavirus, sugerează o echipă de cercetători din Franţa, ţară în care vor fi efectuate teste preventive şi terapeutice cu plasturi de nicotină, la spitalul La Pitié-Salpętričre din Paris, relatează miercuri AFP conform Agerpres.
Ipoteza este bazată pe numărul redus al fumătorilor dintre pacienţii cu COVID-19 spitalizaţi, constatat în diverse studii din întreaga lume, şi de confirmarea furnizată de un nou studiu francez, efectuat pe 350 de persoane spitalizate şi 150 cu forme mai uşoare, toate diagnosticate cu COVID-19 (confirmate prin teste tip PCR).
„Dintre aceşti pacienţi doar 5% erau fumători”, a declarat pentru AFP profesorul de medicină internă Zahir Amoura, care a condus acest din urmă studiu, adică „cu 80% mai puţini fumători în rândul pacienţilor cu COVID decât în cazul populaţiei generale de acelaşi sex şi aceeaşi vârstă”.
„Ipoteza este că, prin legarea la receptorul celular utilizat de coronavirus, nicotina îl împiedică sau îl reţine să se ataşeze de acesta” şi, prin urmare, să pătrundă în celule şi să se răspândească în organism, a explicat pentru AFP profesorul Jean-Pierre Changeux de la Institutul Pasteur şi College de France.
Acest neurobiolog de renume internaţional, specialist în receptori nicotinici, este coautor al unui articol pe acest subiect din Comptes Rendus de l’Académie des Sciences.
Rolul central al receptorului în cauză, „receptorul nicotinic al acetilcolinei”, în propagarea virusului ar explica mai ales varietatea simptomelor COVID-19, inclusiv pierderea mirosului şi tulburările neurologice, avansează cercetătorii.
După ce primeşte lumina verde finală, cu sprijinul ministrului Sănătăţii, Olivier Véran, vor fi administraţi plasturi nicotinici în dozaje diferite în trei studii: preventiv, pentru lucrători sanitari, pentru a se observa dacă îi protejează; terapeutic, pentru pacienţii internaţi, în încercarea de a le reduce simptomele; şi pacienţilor în stare gravă, internaţi la terapie intensivă, după cum a explicat Amoura.
Potrivit lui Zahir Amoura, starea pacienţilor fumători spitalizaţi s-ar putea agrava din cauza renunţării bruşte la tutun, însă acest lucru trebuie verificat.
Cu toate acestea, aceste studii nu ar trebui să încurajeze populaţia să fumeze. Fumatul dăunează plămânilor şi nu este benefic pentru sănătate, fiind asociat unor probleme precum cancere, ori atac de cord, reamintesc medicii.