Home Analize Producătorii chinezi încep să îi concureze pe producătorii germani chiar pe piaţa...

Producătorii chinezi încep să îi concureze pe producătorii germani chiar pe piaţa lor din Uniunea Europeană

0

Producătorii chinezi încep să îi concureze pe producătorii germani chiar pe piaţa lor din Uniunea Europeană, în special în domeniul produselor industriale avansate, unde Germania este lider, arată un studiu realizat de institutul de economie IW, transmite Reuters conform Agerpres.

Potrivit acestui studiu, în anumite sectoare, ponderea Chinei în importurile UE a crescut în perioada 2020-2022 la fel de mult cât a crescut în deceniul anterior, ceea ce i-a făcut pe cercetătorii de la institutul de economie IW să tragă un semnal de alarmă cu privire la riscul ca motorul economiei germane să stagneze.

După mai mulţi ani de creştere, economia german a intrat în recesiune în luna mai, în condiţiile în care marii exportatori germani au avut de suferit de pe urma problemelor de pe lanţurilor de aprovizionare, inflaţiei şi creşterii costurilor cu energia, după invadarea Ucrainei de către Rusia, ceea ce a generat semne de întrebare cu privire la viitorul industrial al celei mai mari puteri economice a Europei.

„Aceste concluzii ne dau motive de îngrijorare având în vedere provocările ridicate de tranziţia energetică şi problemele cu competitivitatea Germaniei”, a declarat cercetătorul Juergen Matthes.

Printre provocările indentificate de autorii studiului este rolul jucat de subvenţiile oferite de statul chinez în multe sectoare unde companiile chineze şi-au majorat cota de piaţă în UE, precum şi costurile ridicate cu energia, după pierderea gazelor ruseşti, care afectează sectoare cu un consum intensiv de energie cum sunt produsele chimice.

Costurile ridicate la energie acţionează ca o frână şi asupra exporturilor de automobile într-un moment în care producătorii chinezi de automobile electrice încep să cucerească piaţa europeană, a adăugat Matthes. 

Ad

Exit mobile version