Andreea Cosma a depus plângere penală împotriva procurorului DNA Mircea Negulescu, cunoscut drept procurorul Portocală, şi a altor patru persoane, ofiţeri şi subofiţeri de poliţie judiciară în cadul SIF-1.P.J. Prahova, şi cere daune în valoare de 1,5 milioane de euro. Deputatul PSD îi acuză pe aceştia de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă şi abuz în serviciu. Mai exact, Andreea Cosma susţine că în timpul percheziţiei la biroul ei notarial a fost ridicată întreaga arhivă notarială, „fără a fi lăsate copii de pe acte în arhivă, astfel cum prevăd normele legale în vigoare”.
Andreea Cosma susţine în plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, „cu ocazia efectuării percheziției și a ridicării documentelor notariale au fost încălcate o serie de norme”. Mai exact, susţine aceasta că „percheziția la biroul notarial a durat 8 ore și s-a finalizat cu ridicarea întregii arhive notariale, fără a fi lăsate copii de pe acte în arhivă, astfel cum prevăd normele legale în vigoare”.
De altfel, Andreea Cosma a declarat luni seara, la România TV: „Primul dosar al lui Sebastian Ghiţă a fost făcut după ce procurorii mi-au luat arhiva notarială. Pe baza a ce au găsit acolo, în actele notariale, procurorii au construit dosare„.
Fiica fostului preşedinte al CJ Prahova susţine, de asemenea, că „împotriva mea era pusă în mișcare acțiunea penală numai în privința unor fapte de evaziune fiscală care nu aveau legătură cu activitatea ce rezulta din contractele autentificate de mine în calitate de notar”.
notarială, profesională, documentele din arhiva notarială au fost ridicate cu încălcare legii, dat fiind faptul că nu aveau nicio legătură cu fapta presupus săvârșită. Acestea au fost ridicate în mod intenționat fără legătură cu fapta ce îmi era imputată din motive cu totul străine de presupusele mele fapte. Aceasta deoarece în perioada în care s-au aflat la sediul parchetului, în posesia procurorului Negulescu acesta le-a analizat și a și pus bilețele la contractele pe care acesta le considera „suspecte” și care ar fi reprezentat, în viziunea sa, presupuse probe pentru alte infracțiuni și pentru alte persoane, care nu aveau legătură cu persoana mea sau cu presupusele fapte reținute în sarcina mea.
Or, un procuror nu poate inventa fapte penale unui notar pentru a-i ridica arhiva și a căuta printre actele autentificate de acesta diverse aspecte de natură penală în sarcina unor terțe persoane”, se mai arată în plângerea depusă.
Deputatul Andreea Cosma acuză că decizia de „începere a urmăririi penale și instituirea măsurii controlului judiciar, fără a exista vreo suspiciune rezonabilă sau vreun motiv identificat (…) m-a împiedicat să ies din țară, a împiedicat-o pe fiica mea să își vadă tatăl, care era cetățean străin și locuia în străinătate”.
„Procurorul Negulescu încerca să îmi facă dosare atât mie, cât și familiei mele. Acest lucru rezultă și din declarația martorei, dată în fața Înaltei Curți, la data de 9.10.2017, în care aceasta declară că procurorul Negulescu i-a transmis că: „îi va lua (în sensul de a-i aresta) pe toți, pe Andreiuța, pe Vlăduț și l-a indicat cu trimiterea „marele om” pe numitul Cosma Mircea”. Aceasta mai declară și că „a fost amenințată, împreună cu Răzvan Alexe, să accepte să facă declarații într-un anume mod în dosarul care privea familia Cosma și, concomitent, să acceptăm că am fost prezenți la derularea unor situații de fapt (nereale) sens în care am dat declarații de martor cu identitate protejată”.
Andreea Cosma înştiinţează că „în cauză, mă constitui parte civilă cu suma de 1,5 milioane de euro, cu următoarea configurație:
a) 500.000 de euro – daune materiale;
b) 1.000.000 de euro – daune morale;
Precizez că în perioada anterioară derulării activității penale împotriva mea veniturile mele din activitatea notarială erau în valoare foarte mare. (…) După ce s-a pus în mișcare urmărirea penală împotriva mea și s-a mediatizat cazul meu veniturile s-au diminuat drastic. (…) motiv pentru care daunele materiale sunt în cuantum de 500.000 de euro. (…) Prejudiciul moral suferit, pe care îl estimez la 1.000.000 de euro este determinat de suferința morală ce mi-a fost cauzată de procedurile abuzive ce au fost declanșate împotriva mea. Acestea mi-au cauzat un disconfort psihic major și au condus inclusiv la pierderea sarcinii. (…) Mai mult, teroarea pe care am trăit-o zi de zi, inclusiv prin aceea că eram o mamă care își creștea singură copilul, dublată de faptul că și împotriva tatălui meu și a fratelui meu a fost declanșată deopotrivă o urmărire penală, urmată de măsura preventivă cea mai grea (arestul preventiv) că eram amenințată de procurorul Negulescu că mă va aresta și pe mine și că îmi va face o multitudine de dosare penale, mi-a cauzat o suferință morală imensă”.