Parchetul Zalău a început o anchetă împotriva lui István Csűry, episcopul Eparhiei Reformate Piatra Craiului (ERPC), şi Béla Kató, episcopul Eparhiei Reformate din Transilvania (ERT) în cazul revendicării Colegiului Wesselényi din Zalău – a anunţat marţi portalul de ştiri de limbă maghiară Maszol.ro din România.
Potrivit portalului, parchetul “a lansat din oficiu” ancheta în
cadrul căreia cei doi ierarhi sunt suspectaţi de fals în acte, dare
de mită şi uz de fals. István Csűry a declarat portalului că
procurorul “a început tare” audierea, fiind interesat în primul
rând de un document emis în 1911, care se află în arhiva eparhiei
transilvănene. Documentul disputat este un decret al ministerului
culturii al guvernului ungar de atunci, cu privire la modul de
gestionare a înregistrării şcolilor bisericeşti în cartea funciară,
adică rezolvă o problemă tehnico-juridică, demonstrând totodată că
şcolile erau instituţii bisericeşti. În conformitate cu practica
vremii, în cartea funciară nu biserica era indicată ca proprietar
al clădirilor de şcoală, ci o unitate internă a bisericii.
Documentul în cauză a fost analizat şi în cazul Colegiului
Reformat Secuiesc Mikó din Sfântu Gheorghe, restituit bisericii
reformate şi apoi naţionalizat din nou.
“Ca răspuns la întrebarea procurorului, am spus că nu deţinem
exemplarul original al documentului, deoarece în 1911 încă nu
existam, Eparhia Reformată Piatra Craiului fiind înfiinţată după
1920, după tratatul de la Trianon” – a explicat István Csűry,
adăugând că procurorul general a fost puţin jenat de acest detaliu.
Episcopul a precizat că întrebările puse la audierea de vineri
s-au referit doar la acest cap de acuzare, celelalte nu au fost
abordate. István Csűry a subliniat: procurorul a recunoscut că
ancheta trebuie “desfăşurată din oficiu”, adăugând că “astfel a
reieşit că ancheta este impusă din exterior”. Potrivit cuvintelor
sale, interogatoriul parchetului “poate fi interpretat şi ca o
demonstraţie de putere”.
Clădirea Colegiului Reformat Wesselényi din centrul oraşului
Zalău a fost confiscată de statul comunist român de la biserica
reformată, în cadrul naţionalizării din 1948. ERPC a revendicat
această clădire prestigioasă în 2003. Comisia de restituire de la
Bucureşti a respins însă retrocedarea invocând anumite lipsuri.
Eparhia a contestat decizia de respingere la Curtea de Apel din
Cluj-Napoca, dar a pierdut procesul în primă instanţă. În urma
recursului său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a retrimis
cazul la instanţa de fond în octombrie 2019.
Faptul că renumitul poet maghiar Ady Endre a studiat între 1892
şi 1896 la Colegiul Reformat Wesselényi din Zalău, unde a luat şi
bacalaureatul, conferă instituţiei o valoare simbolică. Clădirea
revendicată, încărcată de istorie, a fost construită în perioada
1904-1906, după ce Ady şi-a terminat studiile.
În fosta clădire a colegiului reformat astăzi funcţionează
Colegiului Naţional “Silvania”, considerată ca cea mai prestigioasă
şcoală din judeţul Sălaj, care are şi clase de liceu cu predare în
limba maghiară.