Prințul William a pus mâna pe un miliard de lire sterline

Odată cu urcarea pe tron ​​a Prinţului Charles, fiul său cel mare a devenit prinţ moştenitor, Prinţ de Wales şi al 25-lea Duce de Cornwall, relatează The Guardian, care precizează că, astfel, Prinţul William moşteneşte automat Ducatul de Cornwall, care a reprezentat o sursă de venit pentru tatăl său timp de mai bine de jumătate de secol. Acest lucru se datorează deţinerii unei proprietăţi funciare de peste 52.000 de hectare ceea ce îl face şi unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Anglia, averea fiind estimată la un miliard de lire sterline.

Ducatul Cornwall deţine terenuri în 20 de comitate din Anglia şi Ţara Galilor – majoritatea nu în Cornwall – care se întind de la Devon la Kent şi Carmarthenshire până la Nottinghamshire.

O mare parte din proprietate cuprinde terenuri agricole, dar include şi case şi proprietăţi comerciale, păduri, râuri, zonă de coastă şi aproximativ o treime din parcul naţional Dartmoor, unde cândva existau staniu şi cupru.

Unele dintre cele mai neobişnuite proprietăţi includ terenul de cricket Oval din centrul Londrei – care a fost închiriat de clubul de cricket din comitatul Surrey din 1874 – precum şi închisoarea Dartmoor şi o pepinieră a Lostwithiel în Cornwall.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare