Principele Nicolae, dezvăluire stupefiantă despre Familia Regală

Ultima şi singura dată când întreaga familie apropiată s-a reunit a fost cu ocazia Crăciunului din 2007 în Bucureşti, a declarat Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai, alungat din Familia Regală anul trecut, în cea de a doua parte a interviului acordat jurnalistului Ion Cristoiu pentru Evenimentul Zilei.

Nicolae nu a făcut publice motivele pentru care de 9 ani Familia Regală nu s-a mai reunit.

Regele Mihai şi Regina Ana au cinci fete, doi nepoţi şi două nepoate.

Ambii nepoţi, Nicolae şi Mihai, au fost excluşi din Familia Regală.

CITIŢI ŞI:Principele Nicolae, dezvăluiri în premieră și ACUZAȚII la adresa Principesei Margareta

În privinţa unei eventuale căsătorii, Nicolae a precizat: A existat şi o presiune din partea familiei cu privire la cum ar trebui să fie aleasa.

Consider că pentru a pune bazele unei familii, este nevoie înainte de toate să întâlnesc persoana potrivită şi asta nu s-a întâmplat până acum datorită faptului că m-am focusat mai mult asupra obligaţiilor pe care poziţia mea le presupunea. Pe de altă parte a existat şi o presiune din partea familiei cu privire la cum ar trebui să fie aleasa. De acum înainte însă mă voi gândi şi la acest aspect, deoarece sunt deschis acestei idei, pot iubi liber pe persoana de lângă mine, nemaiexistând influenţe externe, a susţinut Principele.

Sunt o persoană care pune preţ pe pasiunile sale, dar în acelaşi timp tratează cu foarte multă seriozitate sarcinile de lucru. Consider că dacă exista un echilibru între ceea ce trebuie să facem şi ceea ce ne place să facem, rezultatul este unul bun, unul constructiv. Poate de aici percepţia celorlalţi asupra mea. Cred în autenticitate mai mult decât în etichetă, a mai susţinut Nicolae.

În interviu, Nicolae a precizat că nu doreşte să îl cunoască personal pe Paul Lambrino.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare