Primul congres CDU fără Merkel

Uniunea Creştin Democrată (CDU) era la începutul anului 2000 un partid de mase dominat de bărbaţi, moderat conservator, cumva plictisitor, dar era un fundament ferm al statului, cu principii clare. Politica economică liberală şi viziunea conservatoare, creştină, asupra lumii, marcau partidul, după cum explică politologul Oskar Niedermayer.

CDU, un partid conştient de forţa sa, se afla pe atunci totuşi în criză. Tocmai suferise o severă înfrângere la urne în faţa laburiştilor din SPD. Cancelarul de până atunci Helmut Kohl o luase în cabinetul său pe tânăra Angela Merkel, care provenea din defuncta RDG. Lui Merkel i se şi spunea pe atunci „fetiţa lui Kohl”. Dar ea s-a emancipat rapid. Mai mult decât atât, în toiul unui scandal provocat de donaţii în beneficiul CDU, Merkel s-a distanţat printr-o scrisoare deschisă de cel care a lansat-o în politică. Câteva luni mai târziu ea i-a luat locul la şefia partidului. Dat fiind că Merkel provenea din defuncta RDG, era divorţată şi de profesie fiziciană, era privită pe atunci ca un corp străin în partidul CDU marcat de epoca Kohl.

Unul care privea critic încă de pe atunci candidatura lui Merkel la şefia CDU a fost Friedrich Merz, cel care astăzi are cele mai mari şanse să-i devină succesor în funcţie. El face parte dintr-o întreagă serie de rivali masculini care considerau că pot fi preşedinţi ai CDU mai buni decât Merkel, între care se numără şi Wolfgang Schäuble. Dar Merkel a reuşit să-i marginalizeze pe toţi. În 2005, când şi-a început primul mandat de cancelar, niciunul dintre ei nu mai reprezenta o ameninţare pentru ea. În chestiuni de putere, Merkel s-a dovedit dură. În spaţiul public în schimb, a cultivat imaginea unui om pragmatic şi de nădejde.

Kohl a condus CDU vreme de 25 de ani, Merkel vreme de mai bine de 18. Niedermayer vorbeşte despre o „eră Merkel”, nu numai din cauza duratei preşedinţiei ei, ci mai ales fiindcă „a marcat puternic formaţiunea, împingând-o economic şi social spre stânga”.

O lideră de partid „transformatoare”

Multe transformări care au avut loc sub Merkel erau de neimaginat în timpul preşedinţiei lui Kohl. Şi asta deşi, la început, Merkel nu era percepută ca o mare reformatoare. Adesea i s-a reproşat că stă prea mult în expectativă în loc să decidă. Dar ulterior a devenit clar că Merkel ia deciziile importante de una singură, în tăcere, fără a da partidului şansa să poarte o dezbatere. În privinţa mai multor teme fundamentale a produs surprindere.

În 2010 Merkel era percepută ca o „gospodină chibzuită”. În toiul crizei financiare a exclus iniţial posibilitatea unor ajutoare băneşti pentru supraîndatorata Grecie. Dar în scurt timp a aprobat primul pachet financiar destinat Atenei şi alte două au urmat. Viitorul monedei euro şi coeziunea Europei devin marile ei teme.

În 2011 Merkel este percepută ca o susţinătoare a energiei atomice. Dar după devastatorul accident de la centrala atomică de la Fukushima face de pe o zi pe alta stânga împrejur şi coaliţia la putere decide renunţarea la energia atomică.

În 2013 Merkel se pronunţă împotriva dublei cetăţenii, introduse de guvernul precedent laburist-ecologist, condus de Gerhard Schroder. Dar în 2017 a luat apărarea „paşaportului dublu”, în ciuda deciziei contrare a propriului partid.

În 2015 Merkel a spus în toiul crizei refugiaţilor „vom reuşi asta”, referindu-se la integrarea nou-veniţilor, deşi afirmase cu 11 ani în urmă că modelul unei societăţi multiculturale „a eşuat” în Germania. Deschiderea graniţelor pentru refugiaţi scindează CDU până în ziua de azi.

În 2017 Merkel dă lumină verde, în pragul alegerilor generale, pentru căsătoriile între persoane de acelaşi sex, deşi se declarase împotriva acestei opţiuni. Votul are loc în Bundestag, dându-se deputaţilor posibilitatea de a vota după cum le dictează conştiinţa. Drept rezultat, aşa-numita „căsătorie pentru toţi” devine realitate.

Teme şi poziţii noi

Merkel, în calitate de lideră a CDU, a făcut ca partidul să alunece spre centru. Prin asta a obţinut iniţial un avantaj, fiindcă şi-a adjudecat neaşteptat o serie de teme pe care le reclama prin tradiţie stânga, respectiv SPD şi ecologiştii. Un exemplu este politica pentru familie. Sub Merkel a fost impus ajutorul financiar pentru părinţi şi dreptul la locuri în creşe. Prin aceasta, CDU a obţinut la alegerile parlamentare din 2013 mai bine de 40 la sută din voturi – un vis îndepărtat din perspectiva actuală. Merkel a putut să puncteze în rândul electoratului conservator şi cu ajutorul unor teme sociale şi de protecţia mediului.

Abia politica pentru migraţie şi azil a produs o sciziune profundă în rândul creştin-democraţilor. Deşi mulţi au cerut o limită superioară pentru solicitanţii de azil şi refugiaţii din zonele de conflict, Merkel s-a declarat împotrivă. „În această chestiune Merkel a adoptat o poziţie fermă, pe care a apărat-o în ciuda tuturor dificultăţilor şi criticilor vehemente”, afirmă Oskar Niedermayer.

Această poziţie a costat CDU foarte multe voturi la alegerile parlamentare din 2017. Şi faptul că Merkel se vede nevoită să renunţe la preşedinţia CDU înainte de termen se datorează tot controversatei sale politici faţă de refugiaţi. Astăzi, toţi cei care vor să-i succeadă la preşedinţia CDU se delimiteză clar de şefa executivului german.

„La urma urmei, pentru CDU aceasta a fost o vreme plină de succes”, consideră politologul Werner Patzelt, el însuşi membru al acestei formaţiuni. Dar „aceasta este umbrită de faptul că Merkel a fost la final prea încăpăţânată şi nu a realizat care este marea primejdie pentru CDU: anume apariţia unui formaţiuni politice la dreapta CDU.” Iar acest partid se numeşte Alternativa pentru Germania (AfD).

Transparenţă în partid

Alegerea noului lider al CDU exprimă cel mai clar transformările survenite în era Merkel. Trei candidaţi favoriţi s-au „duelat” în public, prezentându-şi platforma. Alţi câţiva au ieşit în public pentru a-şi ataca şefa de până acum. Pentru CDU aceasta este o noutate. Înaintea alegerilor din 1998, Helmut Kohl s-a autodeclarat candidat la funcţia de cancelar federal.

CDU este astăzi o formaţiune cu o mai mare deschidere şi diversitate, care reflectă o societate tot mai eterogenă. Chiar dacă există în CDU o răspândită nostalgie pentru poziţiile conservatoare clare, „timpul nu poate fi dat înapoi, indifent cine va fi succesorul lui Merkel”, asigură Oskar Niedermayer. Revenirea la linia patriarhului Helmut Kohl nu pare să aibă sprijinul majorităţii creştin-democraţilor.