Primirea lui Erdogan în Germania pe covorul roșu provoacă scandal

Comunitatea kurdă din Germania a denunţat luni o ”interdicţie” luată de autorităţile berlineze vizând o manifestaţie planificată la Poarta Brandenburg împotriva vizitei preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, relatează France Presse conform Agerpres.

Poliţia capitalei germane a asigurat la rândul ei că nu este vorba despre o interdicţie de a manifesta şi s-a referit la festivităţile programate în acelaşi loc câteva zile mai târziu, pe 3 octombrie, pentru ziua naţională a Germaniei.

„Interdicţia” adunării sâmbătă 29 septembrie în faţa Porţii Brandenburg este „un semnal îngrijorător din partea autorităţilor ce limitează dreptul democraţilor în favoarea unui despot”, a declarat Comunitatea kurdă din Germania într-un comunicat.

„O parte din oraş va fi blocată pentru a primi un preşedinte turc care nu este iubit (…) şi i se va aşterne covorul roşu”, a adăugat Ali Ertan Toprak, preşedintele Comunităţii.

Poliţia a respins această versiune, subliniind că „tribunele vor fi deja în construcţie” pentru festivităţile din 3 octombrie, potrivit purtătorului de cuvânt Michael Gassen.

„Aşa că am cerut organizatorului (manifestaţiei) să propună un alt loc, dar el a anulat” mitingul, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Comunitatea kurdă din Germania planifică acum o defilare vineri, 28 septembrie, ziua în care liderul turc va fi la Berlin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare