Familia șefului spionajului extern rusesc și-a cumpărat viză de ședere permanentă în Ungaria

După cum scrie Gazeta Wyborcza, preluată de Euractiv, rușii au beneficiat de programul de viză de ședere permanentă, în vigoare în Ungaria între 2013 și 2017 și suspendat anul trecut, transmite RFI.

Printre beneficiari s-ar afla și familia șefului serviciilor de informații externe al Kremlinului, care este vizat de sancțiunile europene.

În schimbul achiziționării de obligațiuni de stat în valoare de 250 – 300.000 EUR, cetățenilor din afara UE li s-a acordat un permis de ședere, în baza căruia au putut călători liber  în întreg spațiul Schengen. Potrivit ziarului polonez, circa 20.000 de persoane, provenind în principal din China, Rusia și țările arabe au profitat de această oportunitate.

Unii au fost suspectați de încălcări ale drepturilor omului în țările lor, alții de legături cu terorismul sau de apartenența la crima organizată.

Detalii au fost dezvăluite de jurnaliștii de investigație de la publicațiile ruse Direkt36 și Novaya Gazeta. Acestea susțin că au dovezi potrivit cărora administrația ungară a ignorat orice semne de întrebare în anumite cazuri de acordare a dreptului de ședere participanților la program. De exemplu, în ce-l privește pe Dmitri Pavlov, liderul grupării mafiote „Izmaylovskaya”, sponsor al veteranilor armatei ruse și al serviciilor speciale.

Printre beneficiari, spune Gazeta Wyborcza, s-ar afla și rudele lui Serghei Naryshkin, directorul serviciilor de informații externe ruse. Naryshkin este unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Putin. Lui îi este interzis să intre în Uniunea Europeană , după invazia rusească din Crimeea  – la vremea respectivă fiind președintele Dumei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Peste 13,6 milioane de euro pentru școlile din Mehedinți

    Astăzi, la sediul Consiliului Județean Mehedinți, în prezența directorului...

    Ministrul de externe moldovean: Aș vota la referendum unirea cu România

    Ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, a declarat că,...

    Rubio: Negociem cu Mojtaba Khamenei

    Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este în...

    Șeful Armatei sugerează comandarea dosarului său cu scopul de a lovi instituția

    ”Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm...

    Tăcere la vârf după scandalul din Armată: ARE LEGĂTURĂ CU SAFE?

    România se confruntă, începînd de azi, cu o situație...

    Articole relationate

    Categorii populare