Home mediu Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, dezvăluiri despre întâlnirea cu ambasadorul Klemm: ȘTIA/...

Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, dezvăluiri despre întâlnirea cu ambasadorul Klemm: ȘTIA/ „Nu e prima dată când oferim steagul secuiesc unui ambasador și nici ultima dată”

0

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că vizita ambasadorului Klemm în județul Covasna, în urmă cu două zile, a avut un caracter oficial, prin urmare și fotografiile au fost oficiale, iar Hans Klemm știa că vor fi postate pe Facebook. 

„Nu e prima dată când oferim steagul secuiesc unui ambasador și nici ultima dată (…). A fost o întâlnire oficială, nu vorbim despre o întâlnire privată, iar la întâlnirile oficiale se fac poze oficiale, nu se fac poze de album”, a mai adăugat acesta.

Antal a ținut să sublinieze că steagul secuiesc, pentru care este „hăituită” comunitatea maghiară, nu este un simbol îndreptat împotriva statului român, nu este un „simbol al secesiunii” sau al „ruperii Ținutului secuiesc de România”.

„Un gest extrem de simplu, un gest atât de elegant din partea noastră, de a oferi un cadou (steagul secuiesc — n.r), și din partea domnului ambasador, de a se fotografia cu cadoul respectiv, a adus la suprafață toate problemele societății românești și atitudinea presei românești și a unei părți a elitei politice românești față de comunitatea maghiară. Eu cred că nu se putea da mai bine greutate celor spuse de noi domnului ambasador, nu se putea mai bine și mai marcant decât s-a dat prin această reacție antimaghiară și antiamericană la un gest extrem de simplu. (…) Eu cred că a fost o chestiune prin care a ieșit la iveală intoleranța și atitudinea antimaghiară și antiamericană într-o chestiune simplă care putea fi înțeleasă diferit”, a spus Antal Arpad.

El a opinat că ar fi fost, poate mai bine, ca cei revoltați că ambasadorul s-a fotografiat cu steagul secuiesc să fi ținut seama că în ultimele rapoarte ale Departamentului de Stat al SUA s-a menționat constant faptul că autoritățile statului român împiedică membrii comunității maghiare să-și folosească simbolurile naționale.

Ad

Exit mobile version