Primarul Timișoarei vrea o Filarmonică ca la Viena

Filarmonica Banatul din Timişoara va avea o organigramă cu aproape 25% mai mulţi instrumentişti decât în prezent, după ce primarul Nicolae Robu a anunţat joi, în timpul unei dezbateri pe această temă, că va creşte numărul posturilor pentru instrumentişti de la 86 la 111, ghidându-se după organigrama Filarmonicii din Viena.

Dacă, iniţial, edilul a luat ca referinţă organigramele filarmonicilor din Cluj şi Bucureşti, în timpul intervenţiei maestrului Remus Georgescu, acesta i-a sugerat lui Nicolae Robu să privească şi spre alte filarmonici europene, nu doar spre cele din ţară, care, şi ele, au trecut prin aceleaşi crize.

Fostul dirijor şi director al Filarmonicii Banatul, Remus Georgescu, a arătat în discursul său, de aproape 30 de minute, că fiecare sunet pe care-l cântă muzicienii unei orchestre este determinat de sunetele anterioare pe care le-a studiat ani de zile şi care continuă toată viaţa.

În timpul intervenţiei lui Remus Georgescu, Nicolae Robu a analizat pe internet organigrama filarmonicii vieneze şi a anunţat decizia care a fost primită cu puternice aplauze de artişti, întrucât reprezintă un salt mare inclusiv în finanţare, pe care-l asumă. Edilul a recunoscut că a fost lămurit de afirmaţiile compozitorului, care a explicat importanţa şi efectul pe care-l poate avea un instrument în plus asupra unei lucrări simfonice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare