Primarul New Yorkului: Persoane care ar fi putut trăi vor muri. Aprilie și mai vor fi mai rău

Primarul democrat al New York-ului, Bill de Blasio, a criticat duminică modul de gestionare a pandemiei de coronavirus de către preşedintele republican Donald Trump, exprimându-şi temerea în faţa riscului de a vedea murind „persoane care ar fi putut trăi”, potrivit France Presse, transmite Agerpres.

„Adevărul, pe care newyorkezii şi toţi americanii merită să-l audă, este că situaţia nu va face decât să se înrăutăţească. În realitate, lunile aprilie şi mai vor fi într-adevăr mai rele”, a declarat el la canalul NBC.

Capitala economică americană înregistrează pentru moment cel mai mare număr de cazuri confirmate de COVID-19 din ţară şi capacitatea spitalelor sale riscă să fie depăşită rapid de epidemie.

„Suntem cinstit vorbind la zece zile de o penurie generalizată de aparate de ventilaţie mecanică, măşti chirurgicale, lucruri necesare pentru ca un spital să poată continua să funcţioneze”, a avertizat primarul la CNN.

El şi-a exprimat regretul că preşedintele „nu mişcă cel mai mic deget pentru a-şi ajuta oraşul natal”.

„Nu pot să fiu mai clar. Dacă preşedintele nu acţionează, persoane care ar fi putut trăi vor muri”, a insistat el.

Statul New York are nevoie de circa 30.000 de aparate de respiraţie artificială, putând costa fiecare peste 40.000 de dolari, a indicat duminică guvernatorul său Andrew Cuomo.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare