spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriPrimarul milionar Maricuţa din Şelimbăr, Daniela Crudu, cai de rasă și 1000...

Primarul milionar Maricuţa din Şelimbăr, Daniela Crudu, cai de rasă și 1000 de euro

-

Daniel Maricuţa (foto), primarul Şelimbărului, una din principalii tințe vizate de descinderile DNA de miercuri, este un personaj controversat al lumii politice din Sibiu. Se află la al 4-lea mandat de primar al comunei Şelimbăr, şi este unul dintre cei mai bogaţi sibieni.

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la Primăria Șelimbăr și la Oficiul de Cadastru Sibiu, iar ancheta vizează retrocedări ilegale de suprafețe de teren, în valoare de peste 114 milioane euro, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Sursele citate au precizat că pe raza comunei Șelimbăr s-au construit mai multe cartiere de case și blocuri și că niciun dezvoltator nu ar fi putut obține autorizație de construire, avize, decât dacă gruparea infracțională care ar fi condusă de Daniel Maricuța obținea foloase materiale.Pe de altă parte, potrivit surselor, sumele de bani rezultate din valorificarea terenurilor ar fi fost supuse unor acțiuni de reciclare prin transferuri succesive între conturile oamenilor de încredere ai primarului, investite în acțiuni la fonduri de investiții.De asemenea, sume mari de bani ar fi fost scoase în numerar, parte dintre acestea fiind depuse în conturile lui Maricuța, precum și în cele ale societăților controlate de acesta cu diferite titluri (împrumut, creditare societate, depunere numerar).

- Reclama -

maricutaConform Ora de Sibiu, Daniel Maricuţa este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai bogaţi sibieni. Declaraţia sa de avere din 2011 însă, nu spune acelaşi lucru. „Începem cu însuşi primarul, Ioan Daniel Maricuţa, cel din a cărui dispoziţie nu apar declaraţiile de avere pe site-ul Primăriei Şelimbăr La capitolul I. Bunuri imobile 1.Terenuri, cele patru rubrici existente nu au fost suficiente pentru cele şase terenuri (declarate!). În satul Mohu, aparţinător de comuna Şelimbăr, edilul-şef deţinea în anul 2009, împreună cu consoarta, 19,5 hectare, din care 8,5 sunt reprezentate de „luciu apă” (lac), iar la Bungard, tot în „parohia” lui, „doar” 2 hectare. Primarul a mai declarat două terenuri de 0,32 hectar, în intravilanul comunei Sadu şi 0,5 hectare la Avrig. Deci, după cum se vede, omul este foarte corect atunci când declară suprafeţe de teren infime. Minuscule doar dacă le raportăm la sutele de hectare tranzacţionate, care l-au şi îmbogăţit pe Maricuţa, după ce au fost obţinute prin şmecherii şi ilegalităţi de la adevăraţii proprietari. La clădiri, sare în ochi o căsoaie cu suprafața de 982 metri pătraţi în Mohu, pe lângă două apartamente situate în Sibiu şi Avrig. La autoturisme este declarat doar un Audi A6, fabricat în 1999, deşi toată lumea ştie că familia Maricuţa dispune de un autentic parc auto, format din autoturisme de lux, dar acestea sunt trecute pe firma sa, S.C.„Vinaria” S.A., numerele de înmatriculare fiind şi ele personalizate cu indicativul VIN. Caii de rasă, cu care domnul Maricuţa se făleşte pe la diversele expoziţii şi concursuri, unii dintre ei mai valoroşi decât un autoturism, nu apar declaraţi pe nicăieri.”, scria Justiţiarul Sibian în 8 octombrie 2011.

- Advertisement -

maricuta-cruduBunăstarea financiară a edilului a fost evidentă în anul 2011, când fiul său, Radu, i-a oferit Danielei Crudu a sumă mare de bani pentru a-l însoţi la un eveniment. Crezând că banii pot cumpăra orice, Radu Maricuţa şi-a încercat norocul şi cu alte vedete TV, pe care a încercat să le „cumpere”, după cum scria CanCan aici.

Fiul primarului din localitatea Selimbar, judetul Sibiu, s-a intalnit cu Daniela Crudu acum un an, la un eveniment auto din Sibiu. Atunci, baiatul edilului de la tara a platit 1.000 de euro din buzunarul sau pentru ca „Cruduta” sa fie prezenta in acel loc. Din acel moment, Radu Maricuta a facut o adevarata obsesie pentru frumoasa bruneta, scria CanCan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img