PRIMARUL MARIUS SCRECIU, ÎN DIALOG LIVE CU SEVERINENII (video)

0
342

Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin s-a aflat astăzi în prima sa transmisiune live, pe rețelele de socializare. Timp de 25 de minute, edilul-șef a prezentat cele mai importante probleme legate de situația CORONAVIRUS, dar și cele mai importante obiective pe care le va realiza în perioada următoare. De asemenea, primarul a răspuns la întrebările severinenilor.

Timp de 25 de minute, primarul Severinului, Marius Screciu a discutat live cu severinenii, a prezentat situația la zi legată de evoluția CORONAVIRUS, cele mai importante obiective de investiții la care se lucrează acum și în perioada următoare, după care a răspuns punctual la toate întrebările puse de severineni.  Transmisiunea live s-a efectuat pe pagina sa de socializare, dar și pe paginile de socializare ale televiziunilor locale și portalurilor locale de știri.

Măsuri speciale

Primarul a vorbit despre măsurile luate de municipalitate pentru combaterea efectelor CORONAVIRUS, dar mai ales pentru prevenirea pandemiei. Aici este vorba despre închiderea târgurilor, amânarea pe termen lung a evenimentelor de Zilele Severinului, dezinfectarea locurilor de joacă, spălarea și dezinfectarea cu biocide a străzilor din municipiu.

De asemenea, primarul Screciu a făcut un apel la responsabilitate și la calm. Piețele agroalimentare vor rămâne, deocamdată, deschise, dar cu respectarea unor măsuri severe de fluidizare și distanțare social. De câteva luni, în cadrul Direcției de Asistență Socială, există un serviciu de sprijin pentru persoanele aflate în nevoie, iar acum serviciul trece la acțiuni de aprovizionare a celor izolați la domiciliu. Aici vor fi cooptați și mulți voluntari.

La Primăria Drobeta Turnu Severin a fost restrâns programul de lucru și s-a dezvoltat relaționarea online cu publicul.

Facilități

Răspunzând la întrebările trimise, primarul a explicat faptul că nu se vor închide asociațiile de proprietari, în lunile februarie și martie nu se vor mai percepe penalități pentru rău-platnici. Mai mult, taxele și impozitele pot fi plătite până la sfârșitul lunii iunie.

Primarul i-a asigurat pe severineni, în altă ordine de idei, că nu există cazuri de CORONAVIRUS în Drobeta Turnu Severin.  Urmăriți întreaga înregistrare în materialul video!