Primarul Marius Screciu a vorbit despre realizările și provocările primului său mandat, la „Informația de Severin”

0

La capătul primului său mandat de primar, Marius Screciu vorbește despre un bilanț. Bilanțul unui mandat deloc ușor! Marius Screciu a salutat revenirea în peisajul media din Mehedinți a ziarului Informația de Severin.

Aici aveți întreaga emisiune

„Am început cu lipsa agentului termic și cu un protest de stradă, în noiembrie 2016, termin cu această pandemie. Un mandat cu probleme care nu mi se datorează. Am reușit să rezolv problema agentului termic. În cei patru ani am reușit să dăm căldură orașului, dar cu costuri imense. Am cheltuit peste 87 de milioane de lei de la buget, bani cu care am plătit subvenție pentru populație și celalte cheluieli. Cu acești bani aș fi făcut enorm de multe lucruri, dar nu puteam lăsa oamenii în frig. Nici nu am putut căuta alte surse de furnizare a agentului termic, pentru că am avut un proces cu ALFA GROUND SOLUTIONS, o firmă care a eșuat în demersul de a-și termina investiția. Am câștigat procesul, dar din păcate nu avem ce să le luăm, pentru că ei nu au avut nicio bonitate, încă de la început”, a declarat Marius Screciu la emisiunea OBIECTIV, difuzată LIVE de „Informația de Severin”.

„Am luat-o de cele mai multe ori, de la zero!”

„Am avut mult de lucru, a trebuit să o iau de la zero în cartierele mărginașe. Au fost zone în care, din păcate nu existau gaze, canalizare, curent. Am venit cu reabilitări și utilități în Cartierul Tinerilor, Banovița, Schela. Am asfaltat și modernizat în Dudașul Schelei, Schela de Sus, am modernizat zone în care nu se făcuse nimic de 50 de ani. Lucrăm acum la un proiect în zona Banovița – Apolodor, este un cartier nou de case care se naște, sunt foarte multe străzi acolo care trebuie modernizate. Am avut un alt cartier pe care l-am scos la lumină, Cartierul Tinerilor, acolo era noroiul până la gleznă, mai ales când ploua. S-a lucrat mult în acești patru ani. Poate nu am mulțumit pe toată lumea, eu personal sunt convins că puteam face mai mult. Nu se putea face totul într-un singur mandat. Lucrurile mari, obiectivele mari, se întind pe mai multe mandate. Planul meu, o parte din el, a însemnat aducerea cartierelor mărginașe la nivelul celor deja dezvoltate. Dar, repet, în multe astfel de locuri am luat-o de la zero. Se lucrează în acest moment în mai multe astfel de zone. Strategia mea a fost aceea de a ajuta acele zone defavorizate din punct de vedere edilitar. Sunt peste 10.000 de oameni care trăiesc aici, oameni care aveau nevoie de un sprijin. Am dat o atenție deosebită zonelor de locuit din oraș, acolo unde nu existau parcări. Nu am făcut doar parcări, am amenajat complex acele zone, am regenerat zonele urbane respective, cu gazon, alei, trotuare, parcuri. Un bun exemplu este zona blocurilor ANL. Am amenajat întreaga zonă, le-am făcut parcări, am construit un teren de sport. Vom construi acolo și un teren modern de fotbal, cu gazon artificial”, a mai precizat Marius Screciu.

Fonduri europene de peste 40 de milioane de euro. „Nu am găsit nimic în visteria Primăriei, când am venit!”

„Folosim la întreaga capacitate și fondurile europene. Vorbim de tot ce înseamnă fonduri europene și am semnat contracte de peste 40 de milioane de euro. O parte din contracte au ajuns la maturitate. Deja am ajuns cu proiecte în valoare de 33 de milioane de lei, pentru asfaltări de străzi, care vor demara în cel mai scurt timp. O parte din aceste investiții, cele cu fonduri europene, au o perioadă de maturitate, nu se pot face peste noapte”, spune Screciu.

„Eu nu am găsit nimic în visteria Primăriei, am găsit datorii. Eu nu am nimic împotriva împrumutirlor, ele pot ajuta la dezvoltarea unei urbe. Sun diferite surse de finanțare care trebuie folosiți la maximum. Eu am avut fonduri europene, al avut programe guvernamentale (PNDL 1 și PNDL 2), dar și bani de la bugetul local. Repet, în cei patru ani am cheltuit 87 de milioane de lei pe termoficare, faceși un calcul și vedeți ce se putea face cu acești bani, câte investiții!. Fondurile europene pot fi un important motor de dezvoltare. Noi am avut un fond de 27 de milioane de euro dedicat, dar am reușit să atragem circa 40 de milioane de euro fonduri europene”, își amintește primarul.

Despre dezvoltarea turismului

„Dacă vorbim despre dezvoltarea turismului, am semnat anul trecut un contract cu o firmă specializată din București, care are în obiectul de activitate croazierele pe Dunăre. Din păcate, pandemia a blocat turismul. Ne dorim însă să revenim la normal. Avem obiective spectaculoase în județ și municipiu. Am stat de vorbă cu oameni specializați pe turism și este foarte important faptul că nu este de ajuns să le arați oamenilor doar vestigii. Oamenii vor să vadă o activitate care să îi țină ocupați: folclor, obiceiuri, gastronomie, circuite turistice. Din păcate avem nevoie de firme specializate care să ne ajute în aceste demersuri”, explică Marius Screciu.

„Despre  portul din Severin, ne-am chinuit să facem toate demersurile pentru preluarea Portului turistic și a celui comercial. Eu cred că dacă am fi reușit să păstrăm guvernarea PSD, am fi finalizat cumva demersurile. Toate porturile de pe Dunăre se află în subordinea unei agenții din Giurgiu, care nu a atras niciun proiect de finanțare. Noi ne-am arătat disponibilitatea de a prelua porturile și de a investi, dar din păcate nu am finalizat. Eu sper că în anii următori, indiferent cine va veni la guvernare, să găsim voința politică prin care să preluăm porturile. Sunt bani pe POIM, programul de infrastructură mare, sunt bani pentru porturi, pentru dezvoltarea infrastructurii portuare”, a precizat Marius Screciu.

Din punct de vedere politic

„Din punct de vedere politic, nu ar trebui să conteze culoarea politică a celor din administrația locală. O comunitate trebuie ajutată, indiferent de culoarea politică a primarilor. Toți primarii de la nivelul județului Mehedinți fac politică, fac parte dintr-un partid și ne uităm că până mai deunăzi foști politicieni ne dădeau lecții de pe rețele de socializare, uitând că și ei au făcut politică. România este condusă de politic, nu mai este un singur partid, iar cei care vorbesc acum despre politicieni de undeva de sus, să nu uite că și eu au făcut politică. Eu sunt de 20 de ani în PSD și acolo voi rămâne”, a declarat Marius Screciu.

„Timp de 4 ani de zile nu am fost atacat de nimeni din partidele componente ale Consiliului Local. Nu au avut nicio critică la adresa mea, chiar dacă acum încep să mă critice, ceea ce mă face să cred că e vorba doar de campanie electorală. Acum cu trei luni înainte de campanie nu mai ești credibil! Liberalii au fost în echipă cu noi, eu am lucrat bine cu ei, am lucrat bine cu Daniel Cîrjan, dar nimeni nu i-a oprit să vină cu soluții, proiecte și idei. Paradoxal, la Primărie, de termoficare s-a ocupat Daniel Cîrjan. Cine i-a oprit să vină cu proiecte. A venit acum cu un proiect deputatul Virgil Popescu, iar eu sunt deschis, dacă e bun îl putem aplica. Dar, revin, dacă nu ai avut idei în tot acest mandat, nu poți veni acum să te trezești că nu mai poți de grija severinenilor. După ce trece campania electorală și voi ieși primar, vor veni din nou să dăm mâna și să colaborăm. Așa e în campanie, toți se văd salvatorii orașului”, spune Screciu.

„Politica și administrația se fac în mijlocul oamenilor”

„PNL și USR aveau la un moment dat o campanie prin care rugau severinenii să le trimită idei. Păi dacă nu mergi în mijlocul oamenilor să le cunoști problemele și stai la birou să primești scrisori și mail-uri, nu mi se pare corect și serios. Primăria are și un puternic caracter social. Noi trebuie să ajutăm oamenii și să mergem în mijlocul lor să îi ascultăm. De la ei trebuie să ne luăm seva ideilor în administrația locală. Nu ajunge să stai la birou și să aștepți ideile oamenilor. Trebuie ca tu să ai un plan de dezvoltare, pe care trebuie să îl completezi cu ideile oamenilor. Eu așa procedez! Sunt lucruri care țin de buna comunicare cu oamenii și este important să vii în întâmpinarea problemelor oamenilor care trăiesc în zonele în care intervenim”, spune Marius Screciu.

Vreau să le mulțumesc severinenilor pentru modul în care au înțeles să respecte toate cerințele de protecție și prevenire a îmbolnăvirilor, în această pandemie. Îmi place să cred că eu cu echipa mea am ajutat și am contribuit la prevenirea infectărilor. Am munci enorm cu echipa Primăriei să limităm efectele. Am făcut toate aceste lucruri pe banii municipalității, dar cred că ni se vor returna. Ne-am descurcat bine, atât noi cât și populația și îmi place să cred că numărul mic de cazuri de la nivelul municipiului se datorează și implicării noastre. Nu m-am ferit în această perioadă, am mers în mijlocul oamenilor, am fost un primar activ. Am fost printre puținele orașe din România care a declanșat măsuri imediate de prevenire, am mers la fiecare severinean, le-am dus produse de protecție, i-am sprijinit când aveau cea mai mare nevoie de noi”, a încheiat Marius Screciu.