Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunţat, marţi, că s-a alăturat PSD, precizând că pe parcusul mandatelor a avut „piedici nenumărate” din partea celor care ar fi trebuit să-l susţină, iar PNL Gorj are „alte obiective” la care el nu poate adera.
„Târgujienii merită să afle de la mine, în mod direct, că începând de astăzi am decis să fac o schimbare politică, alăturându-mă formaţiunii PSD. Este o decizie asumată, având în vedere şi că o bună parte a echipei mele a susţinut această schimbare, părăsind PNL-ul încă de acum câteva luni. Un lucru este evident: pentru dezvoltarea municipiului şi continuarea proiectelor pe care mi le-am propus alături de echipa cu care lucrez, este nevoie de linişte, de cooperare, de încredere şi de oameni pe care să mă pot baza, dar mai ales de susţinere politică”, a scris Romanescu pe Facebook.
Acesta a declarat că a avut, timp de şapte ani, „piedici nenumărate” din partea celor care ar fi trebuit să-l susţină.
„Timp de şapte ani nu am ştiut ce înseamnă sprijin din partea conducerii judeţene! Piedici au fost nenumărate, venite chiar de la cei care ar fi trebuit să mă susţină. Poate şi pentru că nu am fost adeptul intereselor de grup, ci doar al interesului cetăţenilor.
De ce PSD? Pentru că, atunci când am cerut sprijin în realizarea unui proiect, s-au implicat necondiţionat, arătând o deschidere în acest sens. Au înţeles că orice realizare aducea plus valoare municipiului Târgu Jiu şi au ştiut să facă abstracţie de culoarea politică”, a adăugat edilul din Târgu Jiu.
Romanescu a punctat că are ca singur obiectiv dezvoltarea oraşului.
„Din păcate, PNL Gorj are alte obiective, la care nu pot adera. Nu poţi face politica judeţului stând cu ochii după interesele personale. Singurul meu obiectiv a fost şi rămâne dezvoltarea municipiului, iar pentru asta este nevoie de oameni serioşi, capabili să pună umărul la realizarea tuturor proiectelor ce vizează bunul mers al societăţii. Sunt adeptul unor valori la care nu voi renunţa niciodată. Rămân acelaşi om, în slujba dumneavoastră, a cetăţenilor municipiului Târgu Jiu, oameni pentru care port un respect deosebit”, a mai spus Marcel Romanescu