Primarul Iașiului scoate la lumină încă o casă/ VIDEO: Câte case mai are?

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, și-a mai trecut o vilă în declarația de avere – este vorba despre o casă de 240 de metri pătrați, pe numele fiicelor sale minore, scrie Ziarul de Iași. Chirica și-a modificat declarația de avere vineri, după ce abia o depusese, imediat după dezvăluirile din presă privind vila de 250.000 de euro cumpărată pe numele fiului său de 11 luni, transmite Hotnews.

În realitate se pare că Mihai Chirica deține indirect mai multe case. Subiectul a fost abordat duminică în emisiunea Controverse la B1:


Primarul Iaşiului a făcut o „completare în afara obligaţiei“ pe declarația sa de avere. Completarea a primit număr de înregistrare în ziua de 14 iunie (vineri), la două zile după actualizarea iniţială. Motivul concret pentru care primarul a ales să facă această completare vizează includerea unei vile din Tudor Neculai, unde are domiciliul şi are drept de uzufruct viager, dar nu locuieşte efectiv acolo, casa fiind pe numele fiicelor sale din cea de-a doua căsătorie. Astfel, Mihai Chirica a inclus o vilă de 240 de metri pătrați, cât şi terenul aferent de 305 metri pătrați.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare