spot_img
miercuri, 24 decembrie, 2025
3.3 C
București

Primarul din Vaslui și-a mărit leafa peste cea a edililor din Cluj, Timișoara și Iași

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Dominic Fritz, primarul Timișoarei sau Mihai Chirica, edilul Iașului, sunt mici copii pe lângă Vasile Pavăl, atunci când vine vorba despre indemnizația încasată lunar. Deși conduce un oraș cu o populație de aproximativ 63.000 de locuitori, conform celui mai recent recensământ, primarul municipiului Vaslui a câștigat anul trecut cu peste 10.000 de euro mai mult decât omologul său de la Timișoara, municipiu cu o populație reală de 250.000 de locuitori. La nivel național, peste primarul Vasile Pavăl se află doar primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, care în 2023 a avut o indemnizație de 237.189 lei, scrie Vremea Nouă.

Conduce unul dintre cele mai sărace municipii, cu o populație care câștigă printre cele mai mici salarii din țară, unde rata șomajului este cu mult peste media națională, unde o parte din suburbii nu au cunoscut până acum asfaltul, și unde pe durata mandatelor sale picior de mare investitor nu a călcat pe aici, însă când a fost să-și stabilească propria indemnizație, nu s-a uitat la nimic și s-a dus cu ea până la limita de sus permisă de lege. Vorbim, desigur, de primarul Vasile Pavăl, care după ce a făcut din Vaslui un oraș plin de flori și cam atât, a considerat că merită să fie recompensat pe măsură. S-a folosit de un calcul cu date eronate, pentru că aceste indemnizații ale primarilor variază și în funcție de rangul localităților pe care le conduc, rang care se stabilește raportat și la populația rezidentă. Astfel s-a ajuns în situația ca în ultimii ani, indemnizația primarului Vasile Pavăl să tot crească, direct proporțional cu zecile de mii de moldoveni care și-au stabilit domiciliul fictiv în municipiul Vaslui. Azi, populația orașului numără, pe hârtie, aproximativ 140.000 de locuitori, însă în realitate ea nu sare de 63.000, după cum a arătat-o și cel mai recent recensământ. Însă chiar și cu această populație fictivă luată în calcul, indemnizația primarului Pavăl a fost urcată la niște cote pe care niciun alt primar din România nu a îndrăznit să o facă. Luna trecută, majoritatea edililor din țară și-au făcut publice declarațiile de avere, iar în urma unei analize a acestor documente, putem concluziona că Vasile Pavăl este al doilea cel mai bine plătit primar din țară, după Nicușor Dan, de la București, mai spune sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Dâmbovița anunță noi investiții in sistemul medical

    Sfârșitul de an aduce noi contracte de finanțare semnate...

    Până la pacea din Ucraina, rușii și americanii fac proiecte economice. ȚINTELE

    Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP) continuă dialogul...

    SUA au desfășurat trupe masive spre Venezuela

    Statele Unite au desfășurat săptămâna aceasta în Caraibe un...

    Avertisment de la Cernobîl

    Sarcofagul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl s-ar...

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Articole relationate

    Categorii populare