Primarul din Turnu Severin vede un complot al primarilor liberali din marile orașe împotriva PNDL care a ajutat dezvoltarea orașelor mici

E dureros pentru noi că nu se dorește continuare PNDL. Era un program extraordinar pentru comunitățile mici și mai slab dezvoltate economic, cum e și Drobeta Turnu Severin. Există o presiune din partea primariilor liberali din marile centre urbane (Timișoara, Cluj, Arad) ca acest PNDL să primească bani sub o altă formă”, a declarat miercuri seară la RTS Severin primarul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu (PSD).

Primarul Screciu a justificat interesul primarilor liberali din marile orașe prin faptul că ”era greu ca tu ca oraș cu fonduri europene mari pentru investiții de sute de milioane de euro să vii să ceri guvernului banii care sunt necesari comunitățiilor mici, nedezvoltate economic”.

”De aceea va dispare PNDL: la presiunea primarilor din marile orașe. Și, cu siguranță, ei vor primi sub o altă formă. Sper să nu ne lase și pe noi de izbeliște, comunitățile mici, orașele mici. Va depinde mult și de factorul politic, dar cred că putem găsi soluții”, a susținut primarul din Drobeta Turnu Severin.

INTEGRAL INTERVIUL DE LA RTS SEVERIN CU PRIMARUL DIN DROBETA TURNU SEVERIN:

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare