spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizePrimarul din Sfântu Gheorghe cere FRF să "eradice antimaghiarismul"

Primarul din Sfântu Gheorghe cere FRF să „eradice antimaghiarismul”

-

Árpád Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a solicitat Federaţiei Române de Fotbal (FRF) să înăsprească regulile disciplinare pentru a eradica antimaghiarismul, fenomen din ce în ce mai frecvent pe stadioanele din România.

- Reclama -

Edilul a postat, marţi, pe o pagină de socializare, că “este cu
adevărat revoltătoare şi profund îngrijorătoare amploarea pe care a
luat-o în ultima perioadă antimaghiarismul pe stadioanele din
România”. Potrivit lui Antal, FRF nu a acţionat cu suficientă
rigoare împotriva fenomenului. “Prin urmare, solicităm cu tărie
conducerii FRF să înăsprească regulile şi să le aplice cu
stricteţe”, a scris Árpád Antal.

- Advertisement -

Acesta a transmis că s-a consultat cu Răzvan Burleanu,
preşedintele FRF, care i-a explicat că pârghiile FRF sunt puţine,
conform regulamentelor în vigoare, iar sancţiunile care pot fi date
sunt în funcţie de raportul observatorului oficial de la meci.
Conform legilor în vigoare, FRF poate sancţiona doar cluburile, dar
una dintre soluţii ar fi modificarea Legii, astfel încât să fie
posibilă inclusiv sancţionarea suporterilor, în cazul unor asemenea
derapaje, chiar prin interzicerea accesului pe stadioane.

Potrivit lui Antal, este important să fie semnalată situaţia
din fotbalul românesc şi la UEFA şi să li se solicite să
monitorizeze campionatul românesc.

- Advertisement -

Árpád Antal a luat atitudine după ce, la meciul echipei Sepsi
OSK, care a întâlnit, luni, la Contanţa, echipa Farul, în cadrul
Ligii I, s-a strigat în repetate rânduri “Afară, afară, cu ungurii
din ţară!”. Niczuly Roland, portarul de la Sepsi, s-a plâns, într-o
declaraţie de după meci, că a fost scuipat de suporterii
constănţeni care se aflau în spatele porţii. Echipa Farul, condusă
de Gheorghe Hagi, a câştigat meciul cu 1-0.

Săptămâna trecută, miercuri, s-a jucat partida dintre Steaua
Bucureşti şi FK Csíkszereda, în cadrul Ligii a 2-a, unde suporterii
stelişti au scandat mesaje antimaghiare. Eduárd Novák, ministrul
tineretului şi sportului din România, a declarat, luni, că la
nivelul ministerului s-a autosesizat Comisia de Combatere a
Violenţei în Sport, care va analiza faptele petrecute.

“Aştept ca toţi cei implicaţi în analiza acestor incidente,
începând cu Federaţia Română de Fotbal, să aplice sancţiunile care
se impun pentru vinovaţi”, a declarat Eduárd Novák.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img