Home Analize Primarul Constanței: Faptul că nu s-a luat o măsură curajoasă de la...

Primarul Constanței: Faptul că nu s-a luat o măsură curajoasă de la nivel de Guvern, ci se aruncă responsabilitatea la comitetele județene mi se pare o lipsă de curaj, mi se pare o lașitate

0

Litoralul românesc nu este focar de infecție cu Covid-19, declară la RFI primarul Constanței, Decebal Făgădău. El acuză Guvernul de lașitate, pentru că aruncă responsabilitatea către comitetele județene pentru situații de urgență, în privința unei decizii legate de masca obligatorie în spațiile deschise aglomerate.

Decebal Făgădău e nemulțumit că operatorii din turismul de pe litoral sunt arătați cu degetul: ”De la începutul pandemiei, eu am făcut apel la responsabilitate, am fost un om foarte echilibrat și foarte strict cu măsurile și constănțenii știu lucrul acesta, responsabilitate atât instituțională, cât și individuală. Deci am susținut măsurile, tocmai pentru că sunt de părere că prevenția este cea mai bună soluție. Dar de ceva vreme încoace, vă spun că sunt cam bulversat de măsurile care se tot schimbă cu repeziciune, de la o zi la alta și care trasează obligații la oricine altcineva, mai puțin decât la cei responsabili. Vedem de două săptămâni imagini propagate peste tot și în mediul online și în media centrală, cum că dacă vii pe litoralul românesc, găsești un haos, o debandadă și există riscul să fii infectat, ceea ce este fals. Litoralul românesc nu înseamnă doar două-trei cluburi sau una-două plaje, ci înseamnă mii de companii responsabile, mii de patroni, zeci de mii de angajați, care depind de economia turismului”.

”Guvernul a dat dovadă de lipsă de curaj”

Primarul Constanței critică Guvernul, pentru că lasă autoritățile locale să decidă restricțiile care se impun: ”Faptul că nu s-a luat o măsură curajoasă de la nivel de Guvern, ci se aruncă responsabilitatea la comitetele județene mi se pare o lipsă de curaj, mi se pare o lașitate, pentru că ne uităm pe de altă parte cum turiștii români care pleacă în Bulgaria sau în Grecia nu au nici un fel de restricții din momentul în care ajung acolo, este o debandadă mult mai mare decât pe litoralul românesc (…). Cu toate acestea, de două săptămâni în continuu, litoralul românesc este posibil focar de infecție. Cifrele nu spun asta, cifrele spun că pe litoralul românesc oamenii sunt în siguranță, dar ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi să ne protejăm”.

Ad

Exit mobile version