Home Analize Primarii români și sârbi de pe Clisura Dunării s-au reunit la Șvinița....

Primarii români și sârbi de pe Clisura Dunării s-au reunit la Șvinița. Șeful CJ Mehedinți: Avem domenii de interes comune, cum ar fi turismul, chiar protecția mediului în zona transfrontalieră și dezvoltarea de noi investiții în interesul cetățenilor!Ne leagă Dunărea și putem fructifica împreună oportunitățile economice pe care această minunată bogăție comună le are

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, vicepreședintele Ionică Negru și parlamentarii de Mehedinți, Liviu Mazilu și Alin Chirilă, au participat la un eveniment în premieră, în județul Mehedinți, în care la Svinița, au stat față în față reprezentanți ai administrațiilor riverane Clisurii Dunării, din România și Serbia, parlamentari, consulul general al Serbiei în România, E.S, domnul Vladan Tadic, reprezentanți ai organismelor care gestionează proiecte transfrontaliere, cu finanțare europeană.

Întâlnirea a fost organizată de primarul comunei Svinița, Nicolae Curici, un om profund preocupat de-a lungul timpului, de înfrățirea oamenilor de pe cele două maluri ale Dunării și care acum, își propune să lege “Puntea Prieteniei” peste Dunăre între localitățile Svinița, Orșova, Moldova Nouă, Berzasca, Pojejena, Socol, Eșelnița, Dubova, Sichevița, Coronini, Gârnic, din România și localitățile Bor, Kladovo, Majdanpek, Negotin, Golubac, Veliko Gradiște, Bela Crkva, Pozarevac, din Serbia.

De această dată, se caută oportunități de atragere a fondurilor europene în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră în vederea derulării de proiecte comune care să crească nivelul de trai al cetățenilor.

“I-am asigurat pe cei prezenți, de toată disponibilitatea Consiliului Județean Mehedinți de a colabora în cadrul exercițiului bugetar care urmează să se deschidă. Avem experiență în atragerea de fonduri europene și derularea proiectelor, avem domenii de interes comune, cum ar fi turismul, chiar protecția mediului în zona transfrontalieră și dezvoltarea de noi investiții în interesul cetățenilor!Ne leagă Dunărea și putem fructifica împreună oportunitățile economice pe care această minunată bogăție comună le are!Felicit toți partenerii din cadrul acestui proiect!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Ad

Exit mobile version