Home Analize Primăria Capitalei vrea să cumpere Parcul Verdi de la un personaj condamnat...

Primăria Capitalei vrea să cumpere Parcul Verdi de la un personaj condamnat în primă instanță pentru afaceri cu terenuri

0

Primăria Capitalei vrea să demareze procedura de cumpărare a 3,3 hectare din Parcul Verdi din Capitală, situat în zona Floreasca, potrivit unui proiect care se va analiza în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

„Urmărim foarte atent cum se va negocia valoarea terenului şi, dacă se va dovedi că face mai mult decât un teren cu utilizare de parc, noi nu vom vota cumpărarea terenului. Adică proprietarul, dacă nu poate folosi acel teren, nu poate cere foarte mult pe el. Mi-a atras însă atenţia faptul că cel care vrea să vândă, care are şi drepturile de litigu ale celorlalţi proprietari, este Dragoş Săvulescu, care are o condamnare într-un dosar cu retrocedări”, a declarat, agenţiei de presă MEDIAFAX, Cătălin Deaconescu, consilier PNL.

Emil Dragoş Săvulescu este fost acţionar al Clubului Dinamo şi, în 2017, a fost condamnat, în primă instanţă, alături de fostul primar Radu Mazăre, la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care inculpaţii sunt acuzaţi de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA fiind de 114 milioane de euro.

Parcul Verdi din Bucureşti a fost retrocedat în urmă cu mai mulţi ani, iar de atunci, spaţiul verde este neîngrijit, dar în acelaşi timp propretarii nu pot exploata ternurile deţinute acolo.

Recent, primarul general al Capitalei a declarat că vrea să răscumpere acest parc, astfel că în şedinţa de joi a Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost inclus un proiect de hotărâre care prevede începerea procedurilor de cumpărare a 3,3 hectare din acest spaţiu.

Ad

Exit mobile version