Home Actualitate Primar liberal acuză: Trăim într-un stat mafiot. Despre ministrul Virgil Popescu: La...

Primar liberal acuză: Trăim într-un stat mafiot. Despre ministrul Virgil Popescu: La dumnealui, la Mehedinți, probabil colcăie de bani

0

”Trăim într-un stat mafiot și într-un județ căpușat de niște non-valori” spune primarul liberal din Rovinari (Gorj), Robert Filip, care, de câteva luni, tună și fulgeră împotriva celor pe care-i acuză că i-au pus bețe-n roate privind fabrica de rigips carton pe care voia s-o facă în localitate, transmite Radio Infinit din Târgu Jiu.

Într-una dintre aparițiile publice recente, Filip a acuzat că CE Oltenia a organizat licitația pentru șlamul de la Termocentrala Rovinari ”cu dedicație”. Primarul își menține opinia și acuză, din nou, că șefii din Dolj ai CE Oltenia își bat joc de gorjeni. Filip spune că a făcut toate demersurile posibile pentru realizarea fabricii de rigips carton la Rovinari. A fost inclusiv la Ludovic Orban și i-a trimis scrisoare președintelui Klaus Iohannis. Primarul nu renunță la organizarea unui miting de protest la Rovinari.  

Deși este vicepreședinte al PNL Gorj, Robert Filip nu are nicio reținere în a-și critica colegii de partid. Îl acuză de nepăsare față de problema pe care a ridicat-o și pe ministrul Energiei, Virgil Popescu.

”La dumnealui, la Mehedinți, probabil colcăie de bani și de locuri de muncă. Noi am acceptat, ca proștii, prin Complexul Energetic Oltenia, în funcții, toți doljenii și mehedințenii” spune edilul.

Ad

Exit mobile version