COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLTICS)
Partidul Puterii Umaniste și-a desemnat zilele trecute, cu o grabă cam mare, candidatul la președinția României, în persoana cvasi-necunoscutei Ramona Ioana Bruynseels. Despre care știm doar vreo trei chestii mari și late: că a fost consiliera actualului premier, că e încredințată că Pămîntul e plat și că soțul ei este directorul general al băncii americane First Bank, fosta Piraeus. Patronul băncii este afaceristul american J.C.Flowers. Acum vreun deceniu, în iunie 2008, Flowers a cumpărat un pachet de acțiuni la banca rusească InvestTorgBank, una de dimensiuni medii, devenind partener egal cu doi-trei moguli ruși. Un alt acționar partener era celebrul Maurice Greenberg, fostul director al colosului AIG, dar și fost șef al rezervelor federale ale New Yorkului. La acea vreme se profețea că banca va crește urieșește și se va extinde în mai multe state răsăritene, numai că destinul a vrut altfel. În 2012, Lituania blochează, spre exemplu, extinderea băncii InvestTorgBank pe teritoriul său, lăsînd să se înțeleagă, conform unor media precum Bloomberg, că nu vor să aibă de a face cu mafia bancară rusească. În 2014, autoritățile rusești declară banca insolventă, după un audit al băncii centrale. În 2016, ministerul rus de Interne declanșează anchetarea lui Vladimir Gudkov, acționar și președinte al InvestTorgBank, acuzat de multiple fraude, și a altor responsabili din conducerea băncii. Anul trecut îl găsește pe Gudkov refugiat în Monaco, pentru a scăpa de poliția rusă, căutat fiind pentru delapidarea a cîteva miliarde de ruble din fondurile băncii. Deocamdată stă bine acolo, autoritățile monegasce, mai exact suveranul Albert al doilea, refuzînd repatrierea sa. Pentru că scandalul e încă în derulare, nu știm dacă J.C.Flowers, acționar la InvestTorgBank și patron al First Bank din România, e victimă sau complice la spolierea băncii rusești. Posibil să se fi pîrlit cu partenerii ruși, la pachet cu amicul Greenberg, cu atît mai mult cu cît povestea are tangențe și cu spionajul, mai ceva ca în filmele cu James Bond. Sigur e, însă, că asta face candidatura Ramonei Bruynseels, ”Prima Doamnă” a First Bank, prin soțul general manager, și mai interesantă.