spot_img
7.4 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăSocialPrim-vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea, dezvăluie că scandalul Blue Air este vechi: Au ajuns...

Prim-vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea, dezvăluie că scandalul Blue Air este vechi: Au ajuns la fundul sacului. Paradoxul este că toate cursele sunt pline, dar compania se apropie de faliment

-

Toţi membrii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) vor aduce acasă turiştii care aveau bilete la zborurile companiei aeriene Blue Air, chiar dacă este vorba de alternative mai scumpe, a declarat, marţi seara, pentru AGERPRES, prim-vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea.

„În momentul de faţă, eu sunt la birou, la fel ca majoritatea colegilor mei care au grupuri, pentru că Blue Air nu prea are chartere. Dar sunt multe grupuri de turişti. Cam toată lumea e pe baricadă acum, să găsească alternative ca, în primul rând, să aducă turiştii acasă. Comunicatul pe care astăzi l-a dat Blue Air conţine o inadvertenţă sau este o minciună, în sensul că ei spuneau că toţi cei care sunt în destinaţie vor fi întorşi astăzi, pe data de 6 septembrie. Ori este o eroare, pentru că e posibil să apară o eroare în situaţii de criză, ori este o minciună. Nu, pe turiştii noştri şi pe ai altora nu i-a mai operat niciun zbor şi i-a lăsat acolo unde erau. Deci, noi o să îi aducem pe oameni şi ideea este să şi continuăm. Trebuie să găsim alternative. Într-un fel sau altul, o să aducem toţi oamenii, nu îi lăsăm acolo. Vom găsi o soluţie, mai scump, aia e. Important este să nu rămână oamenii acolo”, a spus Burcea.

- Advertisement -

El a precizat că, în anumite cazuri, agenţiile au luat decizia de a caza la destinaţie turiştii care trebuiau să se întoarcă marţi în ţară, urmând să găsească ulterior o soluţie pentru repatrierea lor:

„Sunt diverse situaţii. Noi am avut turişti pe care i-am avut pe cursă regulată, 60-70 de locuri, în Creta. Îi cazăm astăzi şi găsim diverse alte alternative, pentru că nu ai timp de reacţie imediată. Nu avem nici timp să găsim un avion pe undeva. Toată lumea se preocupă, cei 6-7-8 tur-operatori mari, care au grupuri, mai puţin pe grupurile de vară, pentru că acolo sunt cu precădere chartere. Mai avem Tenerife, cu întoarcere pe 8 septembrie, şi trebuie să găsim soluţii. Mai trebuie să luăm în calcul şi tarifele, pentru că s-au mărit pe toate destinaţiile”, a explicat oficialul ANAT.

- Advertisement -

Potrivit acestuia, este greu de crezut că Blue Air va reuşi să se redreseze din punct de vedere financiar.

„Pentru mine este evident că şansele ca Blue Air să se ridice sunt de 90% nu. Pentru că la ei este o problemă sistemică, nu este o urmare a faptului că Ministerul Mediului le-a blocat banii acum pe certificatele verzi. La ei problemele financiare sunt vechi, nu sunt de azi, de ieri, şi se pare că au ajuns la fundul sacului. Paradoxul este că toate cursele sunt pline, dar compania se apropie de faliment. Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, statul român nu s-a preocupat absolut în niciun fel ca situaţia lor să fie una stabilă. Ei au 70% garanţii, dar ce faci cu garanţiile, pentru că nu te ajută la nimic. Au mai fost diverse situaţii, au apărut şi potenţiali cumpărători, dar statul român nu s-a mişcat deloc. Ba, din contră, prin Mediu i-a blocat, prin ANPC le-a dat două milioane (de lei – n. r.) amendă. Toţi membrii ANAT fac tot ce se poate să nu rămână nimeni pe nicăieri. Numai că asta este o problemă de fond. Ce facem mai departe dacă se mai întâmplă? Guvernul ar trebui să se gândească. Ce facem dacă se întâmplă un faliment de companie aeriană? Sau iar facem o şedinţă de Guvern să îi aducem pe banii statului? Ar trebui să găsim o formulă legală”, a completat Alin Burcea.

Acesta a criticat, totodată, faptul că statul, prin intermediul Ministerului Turismului, nu a reglementat încă situaţia companiilor de turism, care ar trebui să fie asigurate printr-un fond de garantare în caz de insolvenţă sau faliment.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img