Home Dezvaluiri Prietenul lui Iohannis in afacerea cu avioane și pentru viitorul președinte

Prietenul lui Iohannis in afacerea cu avioane și pentru viitorul președinte

0

Transilvania Holiday Travels SRL, o firmă desprinsă din grupul Sobis, deținut de omul de afaceri Martin Muller, este alături de Tarom și alte două societăți din București, câștigătoarea unei licitații de 8,5 milioane de lei inițiată de Administrația Prezidențială, scrie Turnul Sfatului.

Cele patru companii au câștigat un acord-cadru pe patru ani pentru servicii de transport aerian de călătorii în țară și străinătate ale președintelui Klaus Iohannis, dar și ale viitorului președinte al României. Asta, pentru că acest contract-cadru va fi valabil timp de patru ani, astfel că va continua și după ce președintele Iohannis își va încheia mandatul, în decembrie 2024.

Societatea Transilvania Holiday Travels SRL nu este oficial parte din grupul de firme deținut de omul de afaceri Marin Muller (foto sus).  

Sobis a avut 50% din părțile sociale ale societății până la 1 februarie 2024. De la acea dată, părțile sociale sunt împărțite întreLazăr Diana Cristina și Lazăr George Radu.

Lazăr George Radu a fost manager al Păstrăvăriei Albota, deținută de Martin Muller, în 2016, iar între 2018 și 2020 a fost managerul Restaurantului Hermania, deținut tot de Martin Muller, iar acum încă se mai ocupă de o parte din investițiile omului de afaceri.

”Pentru noi, acest acord-cadru este același lucru ca și un alt contract. Nu e absolut nimic deosebit. Doar că suntem suntem singura societate din țară, singura care nu e din București, care e prinsă în acest contract. E singura mea mândrie, în rest, totul se derulează ca și cu un alt client”, a declarat pentru Turnul Sfatului George Radu Lazăr.

El spune că deși societatea s-a despins de Sobis, legăturile sunt încă prezente.

Între Martin Muller, fondatorul grupului Sobis, și Klaus Iohannis se știe că e o mai veche prietenie.

 Dealtfel, Restaurantul Hermania din centrul Sibiului, deținut de omul de afaceri Martin Muller, a fost gazda petrecerii de după alegerile prezidențiale din 2014.

Inginer de soft, cu studiile făcute în Germania, patronul firmei Sobis este cel care a cumpărat și modernizat Păstrăvăria Albota un fost IAS (Întreprindere Agricolă de Stat – n.r.), apreciat de Nicu Ceauşescu.

Fiul dictatorului Ceaușescu venea aici la vânătoare de urşi, povestea Martin Mueller în urmă cu 10 ani.

Ad

Exit mobile version