Home Analize Prețurile legumelor vor crește cu 50%. Vânăta e la 3 euro/kg

Prețurile legumelor vor crește cu 50%. Vânăta e la 3 euro/kg

0

Preţurile legumelor vor creşte cu 20% în prima parte a anului 2022, iar spre sfârşit vor mai creşte cu 20-35%, ca urmare a facturilor de regu­larizare pentru consumul de energie electrică şi gaze, care vor veni în luna aprilie şi vor fi mai mari, pentru că au fost încălzite serele şi solariile în iarnă pentru producţie, consideră Ionuţ Lăscaie, preşedinte al Cooperativei Agricole de la Lun­guleţu, formată din 855 de fermieri.

„Acum, cu creşterea aceasta a preţurilor energiei şi fără predictabi­litate la inputuri, preţurile legumelor au avut o creştere de 3-5%, dar anul acesta sigur se va resimţi mai puternic impactul. Cred că preţurile vor creşte cu 20% în prima parte a anului 2022, iar în a doua etapă vor creşte iar cu 20-35%“, a spus Ionuţ Lăscaie în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilva­nia şi Profi.

El compară România cu India, unde afirmă că anul trecut preţurile au explodat la roşii, fiind comparate cu petrolul, ca urmare a creşterii preţului carburanţilor, iar multe restaurante au scos din meniu preparatele la care se foloseau roşii. Astfel, Lăscaie crede că acest lucru se va intâmpla şi în România dacă nu va interveni statul.

„De exemplu, vânăta acum la ce preţ are va fi scoasă din meniul restaurantelor, că este 2-3 euro/kg. Putem să avem o surpriză să fie scoase mai multe legume. Producăt­orii vor să muncească şi să ofere un preţ bun, dar au nevoie de puţin ajutor. Dacă nu primim ajutor, preţurile legumelor vor creşte foarte mult“, a menţionat antreprenorul

Ad

Exit mobile version