Prețurile ambalajelor explodează

De la hârtie şi carton la conserve şi sticle din plastic, preţurile amba­lajelor sunt în creştere puternică pe fondul preţurilor mai mari ale materiilor prime şi penuriilor provo­cate de criza lanţurilor de aprovizionare la nivel mondial, scrie Ziarul Financiar.

Preţul cartonului pentru ambalaje a explodat odată cu cererea din cauza creşterii preţurilor mate­riilor prime utilizate pentru fabricare. Astfel, preţul lemnului a înre­gistrat mai mult de o triplare în Europa în perioada aprilie 2020-aprilie 2021. Amidonul a consemnat de asemenea creşteri dramatice, în jur de 50%, din iunie 2021, iar preţul hârtiei reciclate este şi el în creştere continuă, notează Le Monde.

Conservele sunt de asemenea din ce în ce mai scumpe pe fondul creşterii preţurilor aluminiului. Preţurile aluminiului au avansat pe fondul stocurilor reduse şi al planurilor Chinei de majorare a preţului de referinţă pentru contractele pe cărbune pe termen lung în 2022, potrivit Reuters.

În SUA, o penurie de ambalaje din aluminiu loveşte în producătorii de bere, dar şi de hrană pentru animale. Industria americană a berii a avertizat că penuria ar putea duce la creşterea preţurilor pentru consumatori. Iar iubitorii de animale se confruntă cu o criză de hrană pentru acestea din acelaşi motiv, criza de ambalaje de aluminiu.

O altă penurie resimţită la nivel mondial este cea de PET-uri de plastic, iar competiţia pentru sticle goale din plastic se înteţeşte. Preţurile spot pentru sticle PET reciclate aproape s-au dublat în Europa de la începutul anului, potrivit datelor S&P Global Platts, scrie The Wall Street Journal.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare